1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCandidațiii PNL Dolj la alegerile parlamentare și-au prezentat proiectele de viitor

Candidațiii PNL Dolj la alegerile parlamentare și-au prezentat proiectele de viitor

Astăzi, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă susținută de Ștefan Stoica, președintele filialei județene a PNL, Teodor Sas, președintele PNL Craiova, Cristian Bușoi și Daniel-Alexandru Ion, candidați ai PNL Dolj la alegerile parlamentare.

Președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica a vorbit despre deciziile pe care forurile de conducere ale filialei doljene le-au luat la sfârșitul săptămânii, prin care au fost stabilite listele de candidați pentru Parlamentul României.

”Propunem oameni care au demonstrat că susțin proiecte importante pentru județul Dolj și pentru orașul Craiova și prezența lor în Parlament va fi o garanție a faptului că aceste proiecte vor continua. Anul acesta va fi o campanie grea și complicată. Se lansează multe teme suveraniste și populiste, care încearcă să pună sub semnul întrebării apartenența noastră la UE. De aceea, noi vom vorbi despre investițiile de care am beneficiat pentru că suntem membri ai UE.” a afirmat deputatul Ștefan Stoica. 

Ce s-a făcut

Președintele filialei doljene a prezentat pe scurt principalele proiecte pe care PNL le-a susținut pentru Dolj în ultimii 5 ani, în care a participat la guvernare.

”Drumul Expres Craiova-Pitești a fost demarat în 2019, când PNL a preluat guvernarea și se va finaliza în această toamnă. Drumul de mare viteza Craiova –  Dr. Turnu Severin nu a existat nici măcar ca idee în timpul guvernărilor pesediste și acum deja primul tronson, Craiova – Filiași, a fost licitat iar la anul va începe execuția. Pentru extinderea Aeroportului Craiova, guvernul condus de Nicolae Ciucă a alocat 100 de milioane de lei. În cadrul Programului Anghel Saligny în acest moment sunt lucrări în Dolj de peste 300 de milioane de euro.

Conducta de gaze – Craiova – Segarcea va fi continuată spre Băilești de unde va avea două ramificații. Una va duce spre Moțățăi – Unirea – Plenița, iar alta spre Ghidici-Calafat. Astfel, sudul județului va deveni un adevărat pol de dezvoltare.” a spus președintele PNl Dolj care a mai amintit printre proiectele liberale Realibitarea Palatului Administrativ din Craiova și modernizarea Colegiului ”Militar Tudor Vladimirescu”.

Cristian Bușoi va susține proiectele strategice ale acestui județ

Cristian Bușoi, care va candida pentru un post de deputat a declarat că a venit alături de echipa PNL Dolj pentru a susține proiectele strategice ale acestui județ.

”În principal este vorba despre Spitalul Regional Craiova, o idee pe care am promovat-o încă din perioada în care am activat în Parlamentul European. La vremea aceea nu existau programe europene pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate. M-am luptat ca acest lucru să se schimbe și România a fost prima țară care a obținut fonduri europene pentru spitale. Din păcate, în timpul guvernărilor PSD acești bani nu au fost folosiți. Doar după venirea liberalilor la guvernare lucrurile s-au schimbat și acum construirea Spitalului Regional intră în linie dreaptă. Luni, 7 octombrie se vor deschide ofertele pentru desemnarea constructorului” a afirmat Cristian Bușoi.

Ce urmează să se facă pentru craioveni

Președintele PNL Craiova, Teodor Sas s-a referit la o inițiativă pe care liberalii o vor prezenta în Consiliul Local Craiova.

”Ținând cont de OUG 7/2024 privind amnistia fiscală, vom avea o inițiativă ca și la nivel local să se aplice. Concret dorim ca persoanele și firmele care își plătesc datoriile restante la bugetul local să beneficieze de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente datoriilor principale stabilite. Aceasta inițiativă vine în sprijinul mediului de afaceri, puternic afectat de creștere taxelor și impozitelor locale.” a precizat președintele PNL Craiova.

Teodor Sas spune că autoritățile trebuie să depună eforturi pentru a face ca orașul să fie mai atractiv din punct de vedere economic.

Seful IȘJ Dolj își dorește mai mult învățământ dual

Inspectorul școlar general al ISJ Dolj și candiat la funcția de deputat de Dolj, Ion Daniel-Alexandru a amintit de investițiile în învățământ din ultimii ani.

”La nivel național a fost investit peste 1 miliard de euro în învățământ, iar o parte importantă din această sumă a mers în Dolj. Există un program național de reducere a abandonului școlar și, de asemenea, au fost alocate fonduri pentru achiziționarea de microbuze școlare. În plus a fost depus un proiect regional pentru un campus școlar dedicat învățământului dual.” a declarat Daniel Ion. El a mai spus că învățământul tehnologic și dual reprezintă acum 50%, dar ponderea  trebuie să crească dacă ne dorim un învățământ mai adaptat pieței muncii.

Citește și: Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, achitat de Instanţa supremă pentru o mită de 800.000 de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS