18.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, prins când primea mită 12.000 de euro

Şeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, prins când primea mită 12.000 de euro

Şeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, Rareş-Gabriel Bulimej, a fost reţinut, vineri, pentru luare de mită. El a fost prins când primea 12.000 de euro pentru a urgenta soluţionarea a 25 de cereri de angajare pentru cetăţenii străini din ţările extra europene. Conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) a anunţat, vineri, că i-a fost încetată înputernicirea în funcţia de conducere.

Şeful Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, Rareş-Gabriel Bulimej, a fost reţinut, vineri, pentru luare de mită. El a fost prins când primea 12.000 de euro pentru a urgenta soluţionarea a 25 de cereri de angajare pentru cetăţenii străini din ţările extraeuropene.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi un agent de poliţie în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, pentru trafic de influenţă. Şi acesta a fost prins când primea printr-un intermediar, din partea unei persoane, martor în cauză, suma de 31.400 de euro, pentru obţinerea permiselor de muncă pentru 38 de cetăţeni străini din Asia.

”Referitor la acest caz informăm opinia publică că Inspectoratul General pentru Imigrări condamnă ferm orice implicare a propriilor angajaţi în activităţi ilegale.

Astfel, poliţistului bănuit de implicare în această cauză penală i-a fost încetată înputernicirea din funcţia de conducere, iar în funcţie de rezultatul anchetei efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie, acesta va fi supus procedurilor legale corespunzătoare, urmând a fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului”, au transmis, vineri, oficialii IGI, într-un comunicat de presă.

Citește și: Bărbatul care a încercat să jefuiască o agenţie bancară din Iaşi, prins de polițiști

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS