Razie în mai multe localități din Vâlcea. În noaptea de 5 spre 6 octombrie 2024, în intervalul orar 21:00-02:00, a fost desfășurată o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, în localitățile Prundeni, Orlești, Ionești, Olanu și Drăgoești, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii desfășurate, au fost angrenați polițiști din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Prundeni, de la structurile de ordine publică și rutieră, investigarea criminalității economice, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și două echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Astfel, s-a acționat acționat în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În acest context, au fost legitimate 78 de persoane și controlate 50 de autovehicule.
Mai mulți șoferi au fost sancționați
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți la trafic, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Totodată, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei.