19.8 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmenzi în târgul de săptămână în Olt

Amenzi în târgul de săptămână în Olt

Biroul pentru Protecţia Animalelor şi DSVSA Olt au amendat mai multe persoane în târgul de săptămână din Osica de Sus în cadul unei acţiuni pentru combaterea comerţului ilegal cu animale.

În această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus, sprijiniți de reprezentanții D.S.V.S.A. Olt au organizat o acțiune de tip razie cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, dar și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Acțiunea a fost desfășurată în comuna Osica de Sus, în contextul desfășurării târgului săptămânal, având ca scop identificarea și combaterea comerțului ilegal de animale.

Amenzi în târgul de săptămână în Olt

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii și reprezentanții D.S.V.S.A. Olt au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.000 de lei, în baza Hotărârii de Guvern nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normale sanitare veterinare și pentru siguranța animalelor și Ordonanței de Urgență nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;
b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenție a animalelor.

(3) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.

(4) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării abandonului ori maltratării animalelor!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS