4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Reținut după ce a intrat într-un autoturism parcat, a lovit două capete de pod, doi arbori și un gard

Vâlcea: Reținut după ce a intrat într-un autoturism parcat, a lovit două capete de pod, doi arbori și un gard

Un vâlcean a fost reținut după ce a intrat într-un autoturism parcat, a lovit două capete de pod, doi arbori și un gard.

Azi noapte, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier care s-a produs pe DJ 651A, în localitatea Ghioroiu.

Potrivit IPJ Vâlcea, un bărbat de 37 de ani din localitatea Ghioroiu conducea un autoturism sub influența alcoolului. Bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile. Ulterior a lovit două capete de pod, doi arbori și un gard.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei care se afla în interiorul autoturismului. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Ieri, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 37 de ani.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și: Expoziția artistului Viorel Penișoară-Stegaru, la Muzeul de Artă Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS