5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrestatorul de servicii al CEO vrea să reînvie Baza de Tratament de la Săcelu

Prestatorul de servicii al CEO vrea să reînvie Baza de Tratament de la Săcelu

Prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia, Merdserv Min Târgu Jiu, și-a propus să preia Centrul de Perfecționare și Recuperare a Forței de Muncă de la Săcelu.

Este în fapt fosta Bază de tratament a stațiunii balneoclimaterice, achiziționată în urmă cu peste două decenii de către Complexul Energetic Oltenia. Gabriel Giorgi, managerul Medserv Min Târgu Jiu, a declarat că unitatea pe care o conduce este interesată să își dezvolte partea de recuperare atât pentru personalul CEO, cât și pentru alte categorii de beneficiari din afara companiei energetice.

De altfel, Meserv Min și-a propus să crească încasările provenite de la terți. Acestea sunt acum la 7% din total. Procentul s-a dublat comparativ cu situația anului trecut.

Gabriel Giorgi a precizat că a purtat deja o primă discuție cu șefii Complexului Energetic Oltenia în vederea preluării spațiilor de la Săcelu, în vederea reabilității în baza unui program de modernizare negociat cu administrația companiei energetice. „Vrem să ne dezvoltăm partea de recuperare și să preluăm Baza de la Săcelu. Vrem să găsim soluții și finanțare, să reabilităm și partea de cazare, bazinele de la interior. Prima dată trebuie reparat acoperișul, să nu mai plouă acolo. Complexul Energetic Oltenia poate face un aport de capital sau să găsim un partener privat”, conform lui Gabriel Giorgi.

Scoasă la vânzare la finalul anului 2022

Este de amintit că șefii Complexului Energetic Oltenia au încercat să vândă activele de la Săcelu, la finalul anului 2022. Au fost scoase la vânzare următoarele bunuri:

  • Teren aferent imobilului „Bază de tratament”, în suprafață de 3.253,92 mp;
  • Teren aferent activului „Plajă împreună cu bazinele de apă minerală”, în suprafață de 10.147,00 mp;
  • Teren aferent activului „Centrală termică, spălătorie și parcare”, în suprafață de 1.772,90 mp și aferent fostului activ „Vila 3 și Vila 6”, în suprafață de 416,78 mp;
  • Teren aferent imobilului „Bloc de garsoniere”, în suprafață de 1.552,21 mp;
  • Teren aferent imobilului „Cantină Restaurant”, în suprafață de 561,00 mp.

Au fost declanșate procedurile, însă la un moment dat s-a constatat că că există neconformită din punct de vedere cadastral. Astfel, a rămas în prezent la vânzare numai „Cantina Restaurant” din cadrul CRPFM Săcelu, activ compus din teren în suprafată de 561 mp împreună cu construcțiile amplasate pe acesta, precum și dotările aferente, aflate în patrimoniul CE Oltenia, la prețul de ofertă de 2.090.800,00 lei, fără TVA. Rămâne de văzut dacă se vor găsi cumpărători.

Afecțiunile tratabile la Săcelu

Bazinele exterioare cu apă minerală au valoare terapeutică prin conţinutul bogat în sulf, clor, brom şi iod. Bazinul 1 are o suprafață de 26 m², deşi mic prin suprafaţă, este important prin stratul gros de nămol terapeutic ce se foloseşte la tratarea bolilor reumatismale.

Bazinul 2 are o suprafaţă de 550 m²; mineralizaţia totală a apei este cuprinsă între 34950-53560 mg/l. Şi la acest bazin este important nămolul terapeutic ce se formează anual.

Bazinul 3, cu o suprafaţă de 800 m², beneficiază de un aport de apă minerală de la un foraj alăturat. Mineralizaţia totală este în jurul valorii de 44520 mg/l. Bazinul 4, cu suprafaţă de 3000 m² , are adâncimi de 2-2,5 m, mineralizaţie totală de 44500 mg/l.

Principalele afecţiuni care pot fi tratate în zona de agrement Săcelu sunt:

  • afecţiuni ale aparatului locomotor;
  • afecţiuni neurologice periferice;
  • afecţiuni ale sistemului nervos central;
  • afecţiuni ale aparatului respirator;
  • afecţiuni digestive, hepato-biliare şi renale.

Citește și: Medsedrv Min, prestator de servicii al CEO, își deschide laborator de analize medicale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS