Deputata PSD LauraVicol și-a depus demisia, marți, din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. Gestul vine la o zi de la investigația Recorder privind proiectul imobiliar Nordis, „afacerea unui clan politico-imobiliar cu conexiuni la cel mai înalt nivel”. Asociatul principal al Nordis este Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol.
În cererea transmisă președintelui Camerei Deputaților, document obținut de HotNews.ro, Laura Vicol spune că a luat decizia de a demisiona din funcția de președinte al Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități.
„Am luat decizia ca urmare a jocurilor nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea. Până la lămurirea loc, doresc să demisionez”, și-a motivat Vicol demisia.
Proiectul Nordis, afacerea unui clan politico-imobiliar cu conexiuni la cel mai înalt nivel
Laura Vicol-Ciorbă este soția lui Vladimir Ciorbă, asociatul principal al Nordis.
Nordis trebuia să fie cel mai spectaculos proiect imobiliar din România ultimilor ani, dar evoluția acestei afaceri a căpătat toate ingredientele unei scheme piramidale cu sute de oameni păgubiți și multe milioane de euro dispărute din conturile dezvoltatorului, arată Recorder într-o investigație publicată luni.
În ultimii ani, în conturile Nordis au intrat milioane de euro, dar majoritatea ansamblurilor rezidențiale promise au rămas doar pe hârtie și în reclame. Folosind campanii de marketing agresive și speculând slăbiciuni majore din legislația românească, Nordis a încasat sume uriașe în avans de la oameni care, deși le-au plătit integral, n-au mai intrat în posesia apartamentelor promise, arată investigația Recorder.
Recorder a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite.
Citiţi articolul integral aici