4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCetăţean slovac, condamnat la Craiova pentru trafic de cocaină

Cetăţean slovac, condamnat la Craiova pentru trafic de cocaină

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la opt ani şi două luni de închisoare un tânăr de 21 de ani, cetăţean slovac, acuzat de trafic de droguri de mare risc. Slovacul a fost prins în flagrant în Craiova, pe 7 iunie 2023, în timp ce vindea 170 grame de cocaină cu 7.550 de euro. Procurorii DIICOT au susţinut că drogurile proveneau din Ţările de Jos şi urma să fie vândute consumatorilor din Dolj.

Acţiunea de prindere în flagrant a fost organizată de procurorii DIICOT din Craiova, la începutul lunii iunie 2023. Achetatorii au explicat că inculpatul a procurat cocaina din Ţările de Jos.
„La data de 7 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc. Astfel, a fost prins în flagrant delict un tânăr, de 20 de ani, cetăţean slovac. Acesta ar fi pus în vânzare 170 de grame de cocaină, pentru 7.550 de euro. În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie-iunie 2023, inculpatul a introdus din Țările de Jos pe teritoriul României, droguri de mare risc (cocaină), în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Dolj”, au explicat oamenii legii.

Pe 7 iunie, tânărul a fost reținut pentru de 24 ore. A fost acuzat de introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. O zi mai târziu, slovacul a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost emis de Tribunalul Dolj.

Cetăţean slovac, condamnat pentru trafic de cocaină

În august, anul trecut, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat marţi, pe 8 octombrie.
Inculpatul a fost găsit vinovat pentru infracţiunile comise şi a fost condamnat la opt ani şi două luni de închisoare. Din pedeapsă se scade perioada petrecută de inculpat după gratii (7 iunie 2023 – 8 octombrie 2024). Instanţa a mai dispus menţinerea arestului preventiv faţă de tânărul de 21 de ani.

De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea şi distrugerea drogurilor rămase în urma analizelor de laborator.
Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpat şi procurori.

Cocaină amestecată cu phenacetin, vândută unui colaborator

În hotărârea instanţei se menţionează că, în aprilie 2023, inculpatul a vândut cocaină unui colaborator al anchetorilor. Este vorba de 14.28 grame de cocaină, amestecată cu phenacetin.

„Confiscă de la inculpatul V.M. următoarele cantităţi de droguri: cantitatea de 167,73 grame cocaină (rămasă în urma analizării în laborator a cantităţii de 167,83 grame cocaină), cantitatea de 14,18 grame cocaină în amestec cu phenacetin, (rămasă în urma analizării în laborator a cantităţii de 14,28 grame de cocaină în amestec cu phenacetin, cumpărată autorizat la data de 19.04.2023). Se va proceda la distrugerea drogurilor cu păstrarea de contraprobe”, se arată în hotărârea instanţei. De altfel, inculpatul a fost obligat să achite suma de 5.000 de lei drept cheltuieli judiciare, sumă ce include şi costul cumpărării autorizate.

Citeşte şi: Grefier judecat pentru fals informatic și sustragere de înscrisuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS