2.8 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScandalagiii din Mall, sub control judiciar

Scandalagiii din Mall, sub control judiciar

Tribunalul Dolj a dispus menţinerea controlului judiciar faţă de şase tineri, doi din Filiaşi şi patru din Craiova, acuzaţi de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Potrivit oamenilor legii, pe 10 noiembrie 2023, cei şase s-au bătut într-un Mall din Craiova. Un tânăr de 22 de ani a fost înjunghiat în timpul altercaţiei, însă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale. La Judecătoria Craiova, în aprilie, cinci dintre inculpaţi au fost condamnaţi cu suspendare, iar unul cu executare. Ulterior, la apel, Curtea de Apel Craiova a dispus rejudecarea inculpaţilor.

Incidentul violent în care au fost implicaţi cei şase tineri a avut loc sub privirile persoanelor din Mall. După scandal, poliţiştii au explicat că au identificat trei persoane implicate în altercaţie.
„În cursul zilei de 10 noiembrie 2023, în jurul orei 15.37, poliţiştii Secţiei 5 Poliție Craiova au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale situată pe strada Calea Severinului, ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit trei tineri cu vârstele de 22, 26 și 33 de ani, care au declarat faptul că, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresați de persoane necunoscute. Totodată, tânărul de 22 de ani le-a declarat polițiștilor că ar fi fost lovit cu un obiect ascuțit-înțepător și că nu solicită acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat poliţiştii doljeni.

Suspecţii din Craiova, prinşi a doua zi

O zi mai târziu, poliţiştii au precizat că între cei şase tineri exista un conflict mai vechi, dar şi că în Mall au fost găsiţi doi dintre tinerii implicaţi în scandal.
„Din cercetările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict preexistent, doi tineri cu vârstele de 22 și 33 de ani, din orașul Filiași, s-ar fi agresat reciproc cu alți patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, toți din municipiul Craiova. La fața locului au fost găsiți tinerii din orașul Filiași care au fost conduși la audieri. În urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe. Totodată, se continuă cercetările pentru depistarea celorlalți patru tineri din municipiul Craiova, care în acest moment se sustrag cercetărilor”, au susţinut oamenii legii.

Tinerii din Craiova au fost identificaţi pe 11 noiembrie, când au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Unul dintre ei a fost acuzat şi de folosirea fără drept de obiecte periculoase. Tot pe 11 noiembrie, cei şase suspecţi au fost arestaţi preventiv. În februarie, anul acesta, judecătorii au dispus plasarea inculpaţilor sub control judiciar.

Scandalagii din Mall, la rejudecare

Cei şase inculpaţi au fost trimişi în judecată la sfârşitul lunii noiembrie, în stare de arest preventiv. Cinci dintre tineri sunt şi părţi vătămate în dosar. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat pe 29 aprilie.

Cinci dintre inculpaţi au primit pedepse între un an şi două luni şi un an şi zece luni de închisoare cu suspendare. Numai unul dintre inculpaţi a primit o pedeapsă cu executare. Acesta a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare. Hotărârea Judecătoriei Craiova a fost atacată cu apel de procurori şi inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. La înceăutul lunii august, instanţa a admis apelurile şi a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Craiova. Tot atunci, Curtea de Apel Craiova a mai dispus menţinerea controlului judiciar faţă de cei şase inculpaţi. Dosarul s-a întors la Judecătoria Craiova, instanţă care a stabilit următorul termen de judecată pe data de 5 noiembrie.

Şase inculpaţi, sub control judiciar

La sfârşitul lunii septembrie, Judecătoria Craiova a dispus revocarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţi. Hotărârea instanţei a fost contestată de procurori la Tribunalul Dolj. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a disous menţinerea măsurii prventive faţă de cei şase tineri. Hotărârea Tribunalului Dolj este definitivă.

Citeşte şi: Doi fraţi din comuna Unirea, judecaţi pentru tentativă de omor calificat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS