18.7 C
Craiova
luni, 14 octombrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPremiul Nobel pentru Economie, decernat unor cercetători americani pentru studiile lor despre instituţii şi prosperitate

Premiul Nobel pentru Economie, decernat unor cercetători americani pentru studiile lor despre instituţii şi prosperitate

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru „studiile lor cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea”, a anunţat luni Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm, transmite Agerpres.

Toţi cei trei cercetători lucrează în SUA.

Economistul american de origine turcă Daron Acemoglu este profesor la renumitul Massachusetts Institute of Technology, la fel ca şi britanico-americanul Simon Johnson, iar James A. Robinson, la rândul său un britanico-american, este profesor de economie la Universitatea din Chicago.

„Reducerea diferenţelor mari de venituri între ţări este una din cele mai mari provocări ale timpului nostru. Laureaţii au demonstrat importanţa instituţiilor sociale în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului Nobel pentru Economie.

„Societăţile cu un stat de drept slab şi instituţii care exploatează populaţia nu generează creştere sau schimbare în mai bine”, au adăugat organizatorii ceremoniei pe site-ul oficial nobelprize.org.

Premiul Nobel pentru Economie, finanţat de Banca Centrală a Suediei

Printre precedenţii câştigători ai Premiului Nobel pentru Economie se numără Milton Friedman, John Nash şi fostul preşedinte al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke.

În 2023, Claudia Goldin, profesoară la Hrvard, a primit Premiul Nobel pentru Economie „pentru progresele în înţelegerea rezultatelor participării femeilor pe piaţa muncii”. Este a treia femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie şi prima femeie care a fost onorată cu premiul pentru contribuţia sa individuală, şi nu în colaborare.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel. Valoarea premiului este de 11 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Citeşte şi: PSD Gorj a depus dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS