Fostul reporter PRO TV Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi de Curtea de Apel Ploieşti, care menţine decizia primei instanţe.
„Tip soluţie: Menţinerea pedepsei. Soluţia pe scurt: (…) admite apelurile Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul Buga Marius Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 243 din data de 14 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi civilă, şi pronunţă o nouă hotărâre după cum urmează: Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Buga Marius Ionuţ la plata sumelor de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale (…) constatând acoperite aceste prejudicii (…) ridică măsura sechestrului asigurător (…) asupra imobilului (…) aflat în proprietatea inculpatului Buga Marius Ionuţ. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Conform art. 241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de apelantul inculpatul Buga Marius Ionuţ. (…). Definitivă”, se arată în decizia instanţei de marţi.
Fostul reporter PRO TV a întreținut relații sexuale cu doi minori
Judecătoria Târgovişte a decis în luna mai condamnarea la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi opt luni.
Această decizie a fost contestată cu apel, iar Curtea de Apel Ploieşti a hotărât marţi menţinerea pedepsei.
Prima instanţă a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV. Reprezentanţii televiziunii au anunţat imediat după ce jurnalistul a fost reţinut că au aflat cu surprindere despre investigaţie.
„Condamnăm cu tărie orice acţiune imorală (…). Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv la acel moment.
Citește și: Bărbat în stare gravă după ce a fost prins într-un utilaj de cules porumbul