După zile cu temperaturi neobișnuit de ridicate, meteorologii anunță temperaturi sub 0°C la nivelul întregii țări, în timp ce în zonele montane va ninge. În București, termometrele vor arăta 1°-2°C, în special în partea de nord a orașului, iar în depresiuni temperaturile vor coborî spre -8°C.
Începând de miercuri, vremea va fi caracterizată în special de temperaturi scăzute pe parcursul nopților, fiind vorba despre un episod friguros care va dura până duminică, 20 octombrie.
„Perioada aceasta va fi caracterizată în special de temperaturi scăzute pe parcursul nopților, pentru că suntem într-o situație care favorizează scăderea temperaturilor în primele ore ale dimineții, urmând ca mai ales vineri, sâmbătă și duminică, să avem temperaturi sub 0° nu numai în zona depresionară, acolo unde ne așteptăm ca temperaturile să coboare chiar spre -8°C”, a explicat, la Digi24, Florinela Georgescu, director ANM.
Temperaturi sub 0°C vom avea și în zona Moldovei și în partea de nord a Munteniei și Olteniei, în timp ce temperaturile în general scăzute la nivelul țării nu vor depăși 6°-7°C. În Capitală, începând de vineri, 17 octombrie, și până duminică vom avea temperaturi minime de 1°-2°C, în special în partea de nord a orașului.
Citește şi: Minor de 12 ani, acroșat de o mașină la Târgu Jiu