17.6 C
Craiova
joi, 17 octombrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaKlaus Iohannis și Nicolae Ciucă se întâlnesc cu cancelarul Austriei, pentru a discuta despre aderarea României la Schenghen

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă se întâlnesc cu cancelarul Austriei, pentru a discuta despre aderarea României la Schenghen

România face demersuri pentru a debloca aderarea țării la Schengen până la finele acestui an. Președintele Klaus Iohannis și liderul PNL, Nicolae Ciucă, se întâlnesc cu cancelarul austriac Karl Nehammer, cunoscut opozant al primirii României în spațiul de liberă circulație, relatează Antena 3 CNN.

Primul care va discuta cu Karl Nehammer este președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.

Formațiunile celor doi lideri fac parte din aceeași familie politică europeană. Ciucă și Nehammer vor avea o întâlnire la reuniunea Partidului Popular European, care se desfășoară înaintea Consiliului European.

Cei doi șefi de partide vor discuta despre aderarea țării noastre la Schengen cu granițele terestre, după ce, din primăvara acestui an, România a aderat la spațiul de liberă circulație cu frontierele aeriene și maritime.

Liberalii nu sunt foarte optimiști cu privire la o eventuală ridicare a opoziției austriece. Ei spun că, dacă blocajul se menține în privința frontierelor terestre, s-ar putea obține concesii măcar în privința deplasării libere a trupelor militare.

Klaus Iohannis se află astăzi la Consiliul European

Cel mai important palier de discuții aparține însă președintelui României. Klaus Iohannis se află astăzi la Consiliul European, acolo unde stau la aceeași masă toți liderii din țările Uniunii Europene. Una din temele de discuție va fi migrația.

Migrația ilegală a scăzut dramatic dinspre sud-estul Europei spre centrul continentului și există cifre relevante în acest sens. Însă cifrele nu au fost de natură să convingă guvernul de la Viena nici în trecut.

Mai trebuie precizat că la sfârșitul acestui an, în luna decembrie, la consiliul JAI – Justiție și Afaceri Interne – va avea loc un nou vot pentru accederea României și Bulgariei în Schengen.

Frontex anunță că imigrația clandestină în UE a scăzut cu aproape 80% pe ruta Balcanilor de Vest

Numărul traversărilor clandestine descoperite la frontierele Uniunii Europene a scăzut cu 42% începând din ianuarie anul curent, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anunțul a fost făcut, marţi, de Agenţia Europeană pentru Supravegherea Frontierelor, FRONTEX.

Cele mai semnificative scăderi au fost observate pe ruta Balcanilor de Vest (scădere 79%) şi pe ruta Mediteranei centrale (scădere 64%), potrivit instituției citate.

Migrația pe ruta Balcanilor de Vest a fost deseori invocată de Austria, pentru a justifica opoziția sa la primirea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre.

În contrapartidă, trecerile ilegale din Africa de Vest s-au dublat (plus 100%), iar pe ruta terestră din estul UE, prin Polonia, s-au triplat (plus 192%), conform datelor FRONTEX.

Cea mai mare parte a trecerilor clandestine de migranți descoperiți de agenție a fost constatată pe Marea Mediterană şi prin Canalul Mânecii, către Marea Britanie.

Principalele trei țări de origine ale migranților ilegali la frontierele UE sunt Siria, Mali şi Ucraina.

Citeşte şi: Cei trei fraţi dispăruţi ar fi împreună cu tatăl lor, anunţă poliţia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS