2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPână la sfârşitul anului se va circula pe DEx Craiova -Piteşti

Până la sfârşitul anului se va circula pe DEx Craiova -Piteşti

Drumul Expres Craiova-Pitești va fi dat în folosință, pe toată lungimea lui, până la sfârşitul acestui an, potrivit anunțului făcut, joi, de către ministrul Sorin Grindeanu, prezent în şantierul de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, tronsonul1.

Acesta a spus: „Aici , am discutat şi cu constructorii, se va circula după 25 noiembrie, se va circula pe cei 17-18 km. Constructorul a luat această lucrarea până în 50% şi a făcut o lucrare bună, au mers într-un ritm alert. Pe toate cele trei loturi de drum, lucrările merg bine. Sunt optimist că toate teremenele pe care le-am anunţat mai devreme vor fi menţinute, sper să nu fie o lună ploioasă, dar şi Dumnezeu ţine cu noi să terminăm aceste loturi necesare pentru Oltenia, pentru Craiova. Primii 20 de km vor fi daţi în folosinţă între 15 şi 20 noiembrie, după o săptămână lotul care face legătura cu cel pe care se circulă deja, iar ultimii 12 , de la 108 la 120 , pe final de an. Aşa ne-a asigurat constructorul, care este unul serios”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS