Guvernul marchează Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, urmând ca Palatul Victoria să fie iluminat în albastru, în această seară, în semn de solidaritate cu victimele acestui fenomen infracțional care schimbă dramatic destine.
”Ne alăturăm acestui demers simbolic, ca gest de reconfirmare a angajamentului nostru deplin în eforturile comune de la nivelul UE pentru eradicarea traficului de persoane. România continuă să implementeze măsuri în direcția prevenirii și combaterii traficului de persoane. Noua strategie națională în domeniu, adoptată de Guvern pentru perioada 2024-2028, și planul de acțiuni aferent oferă o abordare mai adaptată la realitățile actuale, prin care să putem preveni și pedepsi traficul de persoane, oferind în același timp protecție și sprijin victimelor, eficientizând cooperarea interinstituțională și dezvoltând parteneriate în domeniu cu societatea civilă, organizații neguvernamentale și state terțe.
Traficul de persoane este o încălcare flagrantă și condamnabilă a drepturilor fundamentale, împotriva căreia vom continua să acționăm coerent și ferm. Suntem alături de cei din linia întâi în această luptă și de cei care au nevoie de sprijin, după ce au căzut victime traficanților de persoane”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Sprijin american
Eforturile României de prevenire și combatere a traficului de persoane beneficiază în următorii 5 ani și de un sprijin financiar din partea Statelor Unite ale Americii, în valoare de 10 milioane USD. Acest program vizează îmbunătățirea sistemului național de prevenire și combatere a traficului de copii, în urma Parteneriatului-cadru pentru protecția copilului/Child Protection Compact Partnership pe care Guvernul României l-a semnat cu guvernul american, la jumătatea lunii septembrie a anului curent.
Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, marcată în fiecare an în data de 18 octombrie, a fost instituită în anul 2007, în urma recomandării Parlamentului European și a unei propuneri înaintată de către Comisia Europeană, pentru a crește nivelul de conștientizare a pericolului acestui flagel și a urmărilor traumatizante pentru victime, promovând totodată necesitatea prevenirii și a combaterii acestei forme de crimă organizată.
Citește și: Tragerile Speciale Loto ale Toamnei