Un pacient dat în urmărire națională, care fugise de la Secția Psihiatrie, a fost găsit de jandarmi în fața Gǎrii din Drobeta Turnu Severin.
Jandarmii aflați noaptea trecută în misiunea de patrulare au observat în fața gǎrii, un bărbat care le-a atras atenția prin modul de comportament. Acesta era dezorientat și părea cǎ are nevoie de ajutor. Dupǎ verificările efectuate, jandarmii au constatat cǎ bărbatul de 44 de ani, era dat în urmărire la nivel național. Cu o zi înainte pǎrǎsise secția de psihiatrie, fără acordul cadrelor medicale.
Echipajul de jandarmi l-a condus pe bărbat la unitatea medicală din Drobeta Turnu Severin, pentru a fi reinternat.
Citește și: O româncă a fost ucisă de un conațional, într-o gară din Italia