11.2 C
Craiova
duminică, 20 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn instructor de zbor a murit după ce a căzut cu parapanta, în Brașov

Un instructor de zbor a murit după ce a căzut cu parapanta, în Brașov


Un bărbat de 47 de ani, instructor de zbor, a murit, duminică, după ce a căzut de la înălţime, în municipiul Săcele, Braşov, în timpul unui zbor cu parapanta.
Primele cercetări arată că, în timpul zborului împreună cu o persoană de 23 de ani, el s-ar fi desprins de echipamentul de zbor, în condiţii deocamdată necunoscute, şi a murit în urma impactului cu solul.

„Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov a fost sesizată, azi la prânz, printr-un apel la 112, că în zona Bunloc, din municipiul Săcele, un bărbat, care efectua un zbor cu parapanta, ar fi căzut de la înălţime. În urma impactului cu solul acesta a decedat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

O echipă de poliţişti face cercetări pentru lămurirea condiţiilor care au dus la producerea incidentului.

„Un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Sânpetru, Braşov, în timp ce efectua un exerciţiu de zbor cu parapanta, în tandem cu o persoană de 23 de ani. El s-a desprins de echipamentul de zbor, în condiţii ce urmează a fi lămurite. În cauză, cercetările urmează a fi continuate de către procurori din cadrul Curţii de Apel Braşov. Ancheta va stabili atât circumstanţele, cât şi cauza producerii acestui accident”,potrivit IPJ Braşov.

Citește și: Un elvețian de 19 ani a furat o mașină și a făcut două accidente

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS