2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVânzători de cocaină, trimişi în judecată de DIICOT

Vânzători de cocaină, trimişi în judecată de DIICOT

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a patru persoane acuzate de trafic de droguri de mare risc. Unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant, pe 28 iulie, în timp ce vindea două doze de cocaină. Inculpatul a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi, pe o stradă din Craiova.

Oamenii legii anunţau, la sfârşitul lunii iulie, reţinerea unui bărbat acuzat de trafic de droguri de mare risc. Inculpatul a fost depistat de jandarmi, în timp ce vindea două doze de cocaină. Ulterior, asupra barbatului au fost găsite încă trei doze de cocaină.

„La data de 28.07.2024, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant de către un echipaj de jandarmi, pe o stradă din municipiul Craiova, în timp ce comercializa două doze de cocaină. De asemenea, asupra inculpatului au fost găsite, pregătite pentru vânzare, alte trei doze din același drog de mare risc”, au precizat anchetatorii.

Bărbatul prins în flagrant, în arest preventiv

Pe data de 29 iulie, bărbatul prins în flagrant a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea inculpatului. La începutul lunii octombrie, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat. Hotărârea instanţei a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, instanţă care a respins contestaţia formulată de bărbatul arestat.

În timp, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi. Printre aceştia se numără şi bărbatul prins în timp ce vindea cocaină. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi urmează să intre în procedură de cameră preliminară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS