Tara de dincolo de negura

Canalul 5 al televiziunii franceze a consacrat o emisiune, cu adevarat maraton, Romaniei.

Pentru mine a fost un prilej de reflectii, de satisfactii, de mindrie, dar si de nemultumiri. S-au spus multe lucruri acolo, pe care cautam sa le ascundem cu grija, dar care, iata, si pe aceasta cale, devin sau redevin cunoscute.

S-a vorbit despre implicarea unor inalte personalitati in venirea repetata a minerilor la Bucuresti, despre nivelul de trai extrem de scazut, despre insuficienta implicare a autoritatilor in eradicarea coruptiei etc. Nu putini au fost cei care au spus ca era mai bine sub Ceausescu; ingrozitor lucru! Au fost si „telenovele“ cu usor iz de romantism balcanic, izvorit parca din paginile lui Panait Istrati. Povestea aceea cu Romeo si Julieta „aurolaci“ a fost poate cam siropoasa, mai ales ca producatorii n-au tradus suculentele injuraturi ale copiilor strazii; de fapt erau atit de „nationale“ incit orice traducere le-ar fi anulat savoarea. Un aspect care ar fi trebuit remarcat este acela al alcoolismului. Aspect pe care continuam sa-l neglijam. Tatal adoptiv era un om pasnic, dar dupa ce bea devenea pur si simplu un animal.

Reportajul din Delta – plin de poezie – a fost tulburator. Eu, care am trait in acest meleag al apelor, am simtit durerea faptului ca viata a ramas acolo la fel de grea, inimaginabil de grea.

Emblematice parca pentru starea noastra au fost prezentarea gropii de gunoi a Clujului si dinamica familie Lacatus. Dar dincolo de toate am vazut cit de frumoasa poate fi tara asta, cu toate uriteniile ei. Dar „frumosul“, „valorosul“ nu au prea multa reprezentanta in prezent. S-a vorbit despre Martha Bibescu, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Enescu, Clara Haskil, Brancoveni, Cantacuzini si nu despre Bivolaru, Luca Stefanoiu, Tartaga, Vantu si consilierul sau.

S-a vorbit despre arhitectura autentica, despre palatul de la Mogosoaia, despre manastiri si biserici si nu despre vilele de la Snagov sau palatele din Strehaia.

Oare a inteles cineva acolo sus ca prin cultura, invatamint si traditie un popor se face cunoscut in lume? Cum sa nu fii mindru cind se spune ca Cioran este considerat cel mai mare scriitor al Frantei contemporane? Cum sa nu te emotionezi cind aportul unor romani la patrimoniul culturii franceze este apreciat la superlativ? Si cum sa nu suferi cind vezi cu cita nepasare sint priviti in tara lui Cioran, Eugen Ionesco, Enescu cultura, invatamintul, oamenii de stiinta!

Dar dincolo de aurolaci si escroci, dincolo de gropile de gunoi si tigani, dincolo de saracie, de mizerie, de umilinte, de politicieni verosi si corupti, de guvernanti mediocri si cupizi, dincolo de toate acestea este o alta Romanie, o alta tara. O Romanie profunda si eterna; Romania lui Enescu si Brancusi, lui Eminescu si Cioran, Romania Cantacuzinilor si Brancovenilor, a manastirilor, a eroilor de la Marasti si Oituz, a celor morti in temnitele comuniste sau in revolutie…

Este o alta tara!

Tara de dincolo de negura!