4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStația de tratare Polata, dotată cu panouri fotovoltaice

Stația de tratare Polata, dotată cu panouri fotovoltaice

Aparegio Gorj reușește să finalizeze primul punct de lucru dotat cu panouri fotovoltaice din amplul contract „Proiectare și execuție lucrări pentru amplasarea, montarea și punerea în funcțiune a centralelor fotovoltaice în vederea producerii energiei electrice din surse solare”, cu o valoare de 17.197.090 lei.

Astfel, începând cu luna octombrie, Stația de tratare Polata dispune de o instalație formată din 160 de celule fotovoltaice care produc 100 kWp.

Și cum proiectul propune instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice de o capacitate totală de 2332 kWp, antreprenorul ALM POWER GROUP SRL (firma care a câștigat licitația pentru acest contract) va demara lucrările în perioada imediat următoare și la Stația Epurare Turceni, Stația Pompare Socu și Stația Epurare Târgu Cărbunești.

Panouri fotovoltaice cu finanţare din fonduri europene

Investiția are o finanțare majoră din fonduri europene, în procent de 92%, cu un aport financiar de 6% din partea operatorului și 2% de la UAT-uri, și prevede dotarea a 22 de puncte de lucru ale operatorului cu panouri fotovoltaice. Alături de cele enumerate mai sus, se vor mai regăsi și următoarele:
Stație Dealul Târgului
Stație Epurare Târgu Jiu
Alimentare cu apă Preajba Mare Făgetului
Stație pompe Cârtiu
Stație apă Iezureni
Stație apă Sadu 1 – Bumbești-Jiu
Stație apă SP2 Bârlești, Bumbești-Jiu
Bazine apă Lupoaia
Stație epurare Motru
Stație apă Glogova Iormănești
Stație pompare SP5 Zăvoi
Gospodărie de apă Ceratu
Alimentare apă Câmpu Mare
Pompe apă Bucureasa
Stație tratare apă Lelești
Stație apă Arcani
Stație epurare Arcani
Stație apă Rovinari

Citește şi: Bogdan Bejinaru și Adrian Tudor, aleși viceprimari ai municipiului Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS