Parchetul European (EPPO) din București (România) a inculpat trei persoane pentru fraudă, săptămâna trecută, în urma unei anchete privind proiecte de modernizare a sistemelor de irigații, sprijinite de UE. Suspecții, care sunt acuzați că au primit în mod necuvenit un avans de 1,2 milioane EUR, au fost informați cu privire la acuzații și la drepturile și obligațiile lor, se arată într-un comunicat al instituției dat publicității miercuri si citat de G4Media.
În cauză sunt trei organizații, care au obținut sprijin de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din România (AFIR) pentru patru proiecte de modernizare a sistemelor de irigații existente în comunele Bucșani, Galicea și Olanu, din județul Vâlcea. Valoarea totală a granturilor pentru cele patru proiecte a fost de aproximativ 4 milioane de euro (18 575 634,53 RON), în fonduri nerambursabile. Pentru fiecare dintre cele patru proiecte a fost plătit un avans de 300 000 de euro (1 399 050,50 RON).
Ancheta a arătat că pentru cele patru proiecte au fost utilizate documente false sau inexacte, atât atunci când au fost depuse în vederea obținerii finanțării, cât și în timpul executării lor. În plus, pe baza probelor, beneficiarii fondurilor au utilizat majoritatea avansului în beneficiul propriu, și nu în scopul pentru care au fost acordate.
Ancheta este în curs de desfășurare, pentru a stabili amploarea activităților infracționale suspectate.
Parchetul European (EPPO) este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.