11.6 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCostel Gâlcă şi Juraj Badelj au prefaţat meciul Farul – „U” Craiova

Costel Gâlcă şi Juraj Badelj au prefaţat meciul Farul – „U” Craiova

-

Universitatea Craiova o va întâlni luni, de la ora 21.00, la Ovidiu, pe Farul Constanţa, aceasta fiind partida ca va închide etapa 14 din Superliga. Cu moralul „şifonat” după remiza de pe teren propriu cu FC Botoşani, ultima în clasament la ora respectivă, alb-albaştrii încearcă să se reabiliteze în faţa propriilor susţinători printr-un joc şi un rezultat bun la Farul lui Gică Hagi, o formaţie aflată într-un vizibil regres.

Despre disputa de pe malul Mării Negre au vorbit astăzi, într-un cadru organizat, antrenorul Ştiinţei, Costel Gâlcă, şi fundaşul Juraj Badelj. VEZI VIDEO!

Gâlcă: “Înfrângerea de pe Giuleşti face meciul cu Farul mai greu pentru noi”

Antrenorul Ştiinţei, Constantin Gâlcă, a afirmat că înfrângerea categorică, cu 5-0, pe care Farul a suferit-o cu Rapid în etapa trecută va face ca partida de luni să fie mult mai dificilă.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Farul!

“Cred că ultimul meci al Farului pe care l-a jucat împotriva Rapidului face meciul de la Constanţa mult mai greu pentru noi. Dar echipa arată mult mai bine în ultimul timp din punct de vedere fizic şi cred că este un plus pentru noi în acest moment. Cu siguranţă cei de la Farul vor încerca la fel ca întotdeauna să aibă posesia. Au un joc elaborat pe care îl practică de mult timp, dar sper să găsim spaţiile necesare pentru a marca. Nu mă aşteptam la acel scor al lor din ultima etapă cu Rapidul. Dar Rapidul are un lot foarte bun la ora actuală şi nu câştigase acasă. Asta a făcut ca meciul să fie mult mai dificil pentru Farul Constanţa. Au şi greşit de câteva ori pe construcţia lor şi cred că acolo s-a decis meciul. La Farul este mai complicat pentru că este greu pentru Gheorghe Hagi să omogenizeze echipa, având în vedere că sunt multe plecări şi atunci ai nevoie de timp”, a declarat Gâlcă.

“Avem nevoie de timp pentru omogenizare”

Întrebat dacă îşi simte postul în pericol după ultimele evoluţii, Gâlcă a spus că la toate echipele se întâmplă acelaşi lucru. El crede că este normal să existe oscilaţii în privinţa rezultatelor de vreme ce lotul nu este omogen.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

“Toţi antrenorii sunt sub presiune când nu au rezultate. Toţi, nu numai eu, toată lumea. Toţi antrenorii din Liga I, şi din România, şi din altă parte. E la fel, dacă nu ai rezultate eşti sub presiune. Nivelul jucătorilor şi pregătirea mie îmi dă încredere pentru următoarele meciuri pentru că arătăm mult mai bine ca înainte. Nici noi nu am fost până acum la un nivel fizic şi omogeni încă nu suntem. Au venit jucători după accidentări şi încă suntem într-un proces de omogenizare. Avem nevoie de timp pentru omogenizare. Este ceva normal să avem fluctuaţii în rezultate. Anul următor echipa va fi şi va arăta altfel, mult mai omogenă, dar în acest timp noi trebuie să câştigăm meciurile”, a afirmat tehnicianul echipei craiovene.

“Sperăm să găsim acel echilibru în echipă”

El speră ca în partida cu Farul Constanţa jucătorii săi să fie mult mai eficienţi în faţa porţii:

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

“E normal ca suporterii să fie nemulţumiţi atunci când nu poţi să învingi echipa de pe ultimul loc. Atunci când îţi propui să câştigi campionatul, trebuie să câştigi toate meciurile. Toate meciurile pe care le-am jucat cu Farul Constanţa au fost dificile, dar sperăm să găsim acel echilibru în echipă şi să luăm cele mai bune decizii în faza de atac şi în faţa porţii, pentru că este important. Am văzut şi în ultimul meci, am avut ocazii clare, dar nu am putut să marcăm. Echipa este mult mai bine şi ne dorim să facem un meci perfect ca să luăm cele trei puncte”.

Badelj: “Farul alege de multe ori contraatacul şi va fi dificil”

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Juraj Badelj, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Farul Constanţa.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

“Cu siguranţă va fi un meci dificil, în ceea ce priveşte aşteptările mele. Cei de la Farul sunt o echipă unită şi de foarte multe ori preferă să meargă pe cartea contraatacului. De aceea cred că va fi un meci dificil împotriva lor. Suntem pregătiţi pentru această deplasare”, a declarat Badelj.

Jucătorul croat spune că este pregătit să îl înfrunte pe atacantul echipei Farul Constanţa, Denis Alibec:

“Cum am putea să ne motivăm? Doar câştigând meciurile. Sunt pregătit pentru întâlnirea cu Alibec. Ştiu că fiecare atacant are stilul său de joc, dar nu mă pregătesc special pentru asta. Voi încerca să îl aţâţ din punct de vedere fotbalistic, să îl enervez, ca să nu poată să se desfăşoare. Eu cred că Hagi o să îi motiveze destul de bine pe jucătorii săi şi de aceea spun că va fi un meci destul de dificil pentru noi”.

Superliga, etapa 14

Vineri, 25 octombrie – ora 21.00: CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe.
Sâmbătă, 26 octombrie – ora 13.30: UTA Arad – Gloria Buzău, ora 16.00: Petrolul Ploiești – Poli Iași, ora 19.00: AFC Hermannstadt – Dinamo București.
Duminică, 27 octombrie – ora 16.00: Oțelul Galați – Unirea Slobozia, ora 21.00: FCSB – Rapid.
Luni, 28 octombrie – ora 18.00: FC Botoșani – U Cluj, ora 21.00: Farul Constanța – Universitatea Craiova.

Clasament: 1. U Cluj 26 puncte (golaveraj 20-8), 2. „U“ Craiova 21 (20-11), 3. CFR Cluj 19 (21-15), 4. Oțelul 19 (11-7), 5. FCSB 19 (17-15), 6. Petrolul 19 (13-11), 7. Dinamo 18 (21-17), 8. Sepsi 17 (16-15), 9. Iași 17 (13-17), 10. Rapid 16 (17-15), 11. UTA 15 (13-14), 12. Buzău 13 (16-23), 13. Hermannstadt 13 (16-23), 14. Farul 13 (12-20), 15. Botoșani 12 (12-19), 16. Slobozia 12 (11-19).

Citeşte şi: Europa League / FCSB, zero cu Rangers la Glasgow

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Orașul Târgu Jiu a primit înscrisul care atestă apartenența...

Municipiul Târgu Jiu a primit duminică înscrisul oficial care...

ȘTIRI GdS