21.2 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn băiat de 15 ani a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod

Un băiat de 15 ani a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident produs astăzi, în comuna Gighera, Dolj. Polițiștii doljeni au precizat că băiatul, care conducea o motocicletă neînmatriculată, a pierdut controlul direcției și a lovit un cap de pod. 

Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc la intrare în satul Zăval.

”În ziua de 27 octombrie, ora 14.17, poliţiştii Secţiei 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 561 B, la intrarea în satul Zăval. La fața locului s-au deplasat polițiștii secției și polițiștii rutieri ai Poliției Orașului Segarcea care au stabilit faptul că un adolescent de 15 ani, din Comoșteni, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 561 B, la intrarea în satul Zăval, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției, lovind un cap de pod. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, adolescentul a decedat.

Din verificările efectuate de polițiști, motocicleta nu este înmatriculată în circulație”, au precizat polițiștii.

Aceștia din urmă fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citește și: Bărbat accidentat mortal în timp ce traversa strada neregulamentar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS