Poliţiştii de frontieră au descoperit în Portul Constanța un autocamion, căutat de către autoritățile din Polonia, înainte de a fi exportat în Georgia.
Poliţiştii de frontieră aflați în incinta unui operator portuar, au efectuat controlul asupra unui autocamion, înmatriculat în Lituania, condus de un georgian, de 49 de ani.
Poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false. Fiind descoperită seria de șasiu reală, polițiștii au stabilit că acesta figurează semnalat ca bun căutat în vederea confiscării. Alertă era introdusă de autorităţile din Polonia.
Mijlocul de transport urma să fie exportat în Georgia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
Autovehiculul, evaluat la aproximativ 250.000 lei (50.000 euro), a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- tăinuire,
- fals și uz de fals,
conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare false
La finalizare urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și: (VIDEO) Premierul Marcel Ciolacu la Summitul Autorităților Publice Municipale din România