1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPregătiri de grevă generală la CEO

Pregătiri de grevă generală la CEO

Sindicatele se vor întâlni pentru a decide greva generală la Complexul Energetic Oltenia pentru a fi modificată Legea pensiilor.

Noul act normativ îi dezavantajează pe cei care au lucrat în condiții deosebite de muncă și pune accent pe vechimea în câmpul muncii și mai puțin pe condițiile grele și deosebit de grele. Acest lucru îi afectează la pensii pe foștii angajați ai CEO, dar și pe angajații care vor deveni pensionari în baza noii Legi a pensiilor.

Cristi Lădaru, președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, afiliat la Federația Națională Mine Energie, a precizat că greva generală va fi declanșată până în data de 20 noiembrie, dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu guvernanții. Federația Națională Mine Energie a organizat până acum și două proteste în Capitală.

„Până pe 20 noiembrie vom organiza greva generală, dacă nu se vor găsi soluțiile concrete pentru modificarea Legii pensiilor. Ne pregătim de grevă generală și oamenii sunt nemulțumiți de ce se întâmplă. Vor ieși la pensie cu pensii mult mai mici. Vrem să obținem pensiile corecte, iar cei care mai avem mulți ani de activat în câmpul muncii solicităm venit de completare pe 4 ani, pentru că nu știm cât va va funcționa Complexul Energetic Oltenia.”, a declarat Cristi Lădaru, președintele Sindicatului Liber Roșia, de la Cariera Minieră Roșia, cea mai mare din Complexul Energetic Oltenia și din țară.

Ce solicitări au sindicatele

După protestele organizate în București, Federația Națională Mine Energie, a trimis Guvernului o scrisoare cu principalele revendicări. Sindicatele cer revenirea la normalitate, în ceea ce privește sistemul public de pensii.

„Federația Națională Mine Energie, federație sindicală reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate „Energie, petrol și gaze și minerit energetic” reprezintă interesele salariaților din:

  • Societatea Complexul Energetic Oltenia SA,
  • Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA,
  • Societatea Nuclearelectrica SA,
  • Societatea Hidroelectrica SA,
  • Societatea Hidroserv SA,
  • Compania Națională a Uraniului SA.

Vă solicităm să întreprindeți toate măsurile necesare pentru revenirea la normalitate în textul legii privind sistemul public de pensii în ceea ce îi privește pe salariații care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiții speciale (locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților).

Calculul pensiei pe noua lege

Calculul pensiei pe noua lege ia în considerare un stagiu mediu de 25 ani, ceea ce face ca cei din condiții de muncă normale să nu piardă chiar dacă au avut coeficient de corecție 1,41 (35/1,41=25). Cei din condiții speciale care au avut stagii de cotizare de 25, 20, 17, 15 ani vor pierde raportul dintre 35/25, 35/20, 35/17, respectiv 35/15.

Trebuie făcută corecția necesară salariaților care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiții speciale, pentru că nu este normal ca, după zeci de ani în care aceștia și-au riscat viața, crezând că pot ieși la pensie mai repede și cu un cuantum al pensiei mai mare decât dacă lucrau în condiții normale de muncă, statul român să le întoarcă spatele.

Citește și: CEO angajează consultant să deblocheze negocierile cu Tinmar pentru noile investiții

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS