13.4 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia va avea o Zi de Curățenie Națională

România va avea o Zi de Curățenie Națională

Legea privind instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca „Ziua de Curăţenie Naţională” a fost promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit legii, „se instituie cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca Ziua de Curăţenie Naţională, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor”, potrivit obsrvatornews.ro.

Cu prilejul Zilei de Curăţenie Naţională, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care să fie promovate bune practici în privinţa acţiunilor de curăţare a mediului şi a importanţei păstrării unui mediu curat.

Evenimente şi acţiuni publice dedicate desfăşurării unor activităţi de curăţare a mediului

De asemenea, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, respectiv în vederea acordării de sprijin material, financiar şi logistic entităţilor care doresc să organizeze evenimente şi acţiuni publice dedicate desfăşurării unor activităţi de curăţare a mediului.

Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării acţiunilor de curăţare şi protecţie a mediului, mai prevede legea. 

Citeşte şi: Ministrul Energiei spune că preţurile la facturile de gaze şi energie nu vor fi mai mari decât iarna trecută

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS