Un adolescent de 16 ani din localitatea Telcișor, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost rănit, luni seară, după explozia unui boiler la care intenționa să-i aprindă focul cu benzină.
Echipajul SMURD care a ajuns la fața locului și cel de terapie intensivă mobilă au găsit copilul cu arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30% din suprafața corpului, cu afectarea căilor aeriene. L-au intubat și transportat la Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Adolescentul ar fi vrut să aprindă focul cu benzină, moment în care s-a produs explozia boilerului.
”La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus un minor în vârstă de 16 ani din localitatea Telcișor în stare gravă, intubat, prezentând arsuri de gradul II pe aproximativ 50% din suprafața corpului, circular la nivelul brațelor și membrelor inferioare, precum și arsuri de căi aeriene, prin explozie. Pacientul a fost stabilizat și a primit îngrijiri medicale în Urgență, fiind ulterior transferat cu ambulanța la Centrul pentru Arși al Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca)”, a precizat SCJU Bistrița.
Potrivit unor surse locale, băiatul face parte dintr-o familie numeroasă, cu 16 copii, dintre care șase locuiesc împreună cu părinții.
Citeşte şi: Preţurile la gaze şi energie electrică nu vor fi mai mari decât iarna trecută