5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova, pol de întruniri universitare în acest sfârşit de săptămână

Craiova, pol de întruniri universitare în acest sfârşit de săptămână

În aceste zile, Craiova devine un pol al întrunirilor din mediul universitar, cu două evenimente de amploare desfăşurate la Universitatea din Craiova şi Universitatea de Medicină şi Farmacie.

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, la Universitatea din Craiova se reunesc peste 100 de specialişti din domeniul tehnologiilor de comunicaţie cuantică, în cadrul unui proiect prin care se va realiza cea mai mare infrastructură de comunicații cuantice din Europa. Tot joi debutează şi congresul internaţional al studenţilor medicinişti, cu sute de participanţi din mai multe ţări din Europa.

Workshop co-organizat de UCv şi Politehnica din Bucureşti, la Craiova

Deschiderea lucrărilor workshop-ului „Quantum Communication Technologies” are loc astăzi, în Aula “Mihai I” a Universității din Craiova (str. A.I. Cuza, nr. 13). Peste 100 de specialiști din industrie vor avea ocazia să participe la prezentări si sesiuni de instruire oferite de experți și cercetători de renume. Se vor prezenta progresele și aplicațiile revoluționare ale comunicației cuantice, subliniind impactul major pe care aceste tehnologii îl vor avea asupra securității informațiilor și asupra infrastructurii de comunicații globale.

Workshop-ul „Quantum Communication Technologies” este un eveniment dedicat celor mai recente inovații și tendințe din domeniul tehnologiilor de comunicație cuantică. Worshop-ul este organizat de Universitatea din Craiova și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București în cadrul proiectului “Romanian National Quantum Communication Infrastructure”, proiect prin care se va realiza cea mai mare infrastructură de comunicații cuantice din Europa.

Ce înseamnă o reţea de comunicaţii cuantică

O rețea de comunicații cuantică este o infrastructură de transmitere a informației care folosește principiile fizicii cuantice pentru a asigura un nivel extrem de ridicat de securitate. Într-o rețea cuantică, informația nu este transmisă sub formă de biți clasici, ci prin particule cuantice (de exemplu, fotoni), care permit transferul datelor în mod criptat și imposibil de interceptat, fără a fi detectat. Această tehnologie este considerată viitorul comunicațiilor sigure și va avea un impact major asupra securității informaționale, fiind aplicabilă în domenii precum apărarea, infrastructurile naționale și financiare, dar și în protejarea datelor personale.

Congres cu 600 de participanţi la Medicină

În paralel cu evenimentul UCv, alţi invitaţi sunt aşteptaţi să participe, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la UMF Craiova, la cea de-a 26 ediție a Craiova International Medical Students Congress (CIMSC). Peste 600 de participanți, studenți și medici de renume internațional din țări precum Italia, Portugalia și Slovenia se vor reuni în Aula Magna a UMF Craiova.

Deschiderea va avea loc joi, 31 octombrie 2024, de la ora 17.00, în Aula Magna a UMF Craiova (Bdv. 1 Mai, nr. 66).
Pe parcursul celor 4 zile se vor desfășura conferințe și peste 60 de workshopuri, cu scopul de a completa pregătirea profesională a viitorilor medici.

CITEŞTE ŞI: Craiova, lovită din nou de coşmarul pâclei de fum şi cenuşă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS