4.2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Autostrada Ford: Se fac ultimele lucrări înaintea deschiderii parțiale a circulației pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Piteşti

(VIDEO) Autostrada Ford: Se fac ultimele lucrări înaintea deschiderii parțiale a circulației pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), unde muncitorii UMB execută ultimele lucrări înainte de darea parțială în trafic a acestui lot.

Potrivit estimărilor șefului Transporturilor Sorin Grindeanu, anul acesta ar urma să fie finalizat integral drumul de mare viteză dintre Craiova și Pitești, cunoscut ca „Autostrada Ford”.

Se va circula parţial până la finalului lunii noiembrie

„Până la sfârșitul lunii noiembrie se va circula pe primii 20 de km ai acestui tronson, între Colonești și Albota, dar și pe 7 km de drumuri care vor asigura legătura cu D65 și DN65A prin 3 sensuri giratorii (Costești, Broșteni și Albota)”, transmite Pistol pe Facebook.

Tronsonul 1, gata prin decembrie

În urmă cu două săptămâni, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat calendarul inaugurărilor pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12). Astfel, în noiembrie 2024 urmează să fie dați în trafic 20 de kilometri construiți de UMB pe tronsonul 4 și întreg tronsonul 1 (aproape 18 kilometri), construit de Ozaltin.

„Între 15 și 20 noiembrie se vor da în circulație primii 20 de kilometri, până la descărcarea de la Albota”, a spus șeful Transporturilor cu privire la tronsonul 4 construit de UMB. Potrivit lui, restul de 12 kilometri până la A1 urmează să fie gata la finalul anului.

Acesta a anunțat un termen și pentru tronsonul 1 al DEx12. „Undeva după 25 noiembrie, se va circula pe cei 17 – 18 kilometri. Peste o lună și 10 zile va fi dat în circulație”, a precizat Grindeanu, pe Facebook.

„Autostrada Ford”, finalizată integral în 2024?

La începutul lunii septembrie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), cunoscut ca „Autostrada Ford”, unde UMB executase 70% din lucrări.

Potrivit lui, tronsoanele de la capetele „Autostrăzii Ford” vor fi gata în 2024. „Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, anticipa ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Craiova – Pitești este deja în circulație pe tronsoanele 2 și 3, construite de UMB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS