Tribunalul Dolj a dispus, în acestă după-amiază, arestarea preventivă a unei femei de 43 de ani, acuzată de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Procurorii DIICOT spun că femeia a întreținut acte de natură sexuală cu o minoră de 16 ani, pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil. Înregistrările au fost distribuite prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Minora de 16 ani ar fi chiar fiica femeii de 43 de ani.
Oamenii legii au explicat că femeia este acuzată de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane de 43 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în luna septembrie 2022, aceasta, cu scopul producerii de materiale pornografice, ar fi întreținut acte de natură sexuală cu o victimă, de 16 ani, pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil. Ulterior, persoana cercetată, aflată în relație de rudenie cu persoana vătămată, ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicații informatice de mesagerie, materialul video cu conținut sexual explicit”, au precizat oamenii legii.
Astăzi, femeia a fost dusă la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea femeii de 43 de ani.