4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel mai mare crescător de ovine din România, Dumitru Andreșoi și doi șefi APIA, reținuți

Cel mai mare crescător de ovine din România, Dumitru Andreșoi și doi șefi APIA, reținuți

Cel mai bogat crescător de oi din România a fost reținut de procurorii Parchetului European. El este acuzat că ar fi fraudat fonduri europene de peste 11 milioane de lei.

Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia”, a fost reținut, azi noapte, de procurorii Parchetului European. El este acuzat că a fraudat fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei.

Potrivit Press Alert, Andreșoi a fost trimis după gratii pentru 24 de ore alături de Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara si Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții. Cei trei, precum si alți opt suspecți au fost ridicați, ieri, de către polițiștii de la DGA și dusi pentru audieri la biroul EPPO de la Timișoara.

Cum proceda

Andreșoi ar fi pus la cale un mecanism extrem de elaborat de a obține ilegal subvenții din fonduri europene. El a încheiat, în perioada 2018 -2023, contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj.

Fiind în special zone împădurite acestea nu erau eligibile pentru a primi subvenții pentru întreținerea pășunilor. Cel supranumit ”regele oilor” din România a găsit o metodă de a eluda legea.
Avea angajați care identificau terenuri eligibile pentru primirea subvențiilor pe raza aceleiași comune. La APIA erau indicate ca fiind arendate aceste parcele pentru care nu avea, în realitate, niciun titlu și niciun drept de a primi vreun leu. Verificările făcute au arătat ca 85% din suprafața declarata la APIA nu se suprapunea cu cea arendată în acte.

Ani de zile cei de la APIA Hunedoara au aprobat decontarea subvențiilor. Dumitru Andreșoi avea depuse actele pentru a mai primi alte opt milioane de lei ca subvenții. Ancheta procurorilor a blocat plata banilor, în acest caz fiind vorba doar de tentativa de fraudare a fondurilor europene. Documentele nu erau depuse în numele său, ci al mamei sale, de 85 de ani.

Anterior, omul de afaceri a mai fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală. Astăzi, procurorii vor solicita arestarea preventivă a celor trei reținuți.

Citește și: (VIDEO) Razie în județul Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS