2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / SCMU Craiova a luptat din greu cu Corona, dar fără izbândă

Volei (m) / SCMU Craiova a luptat din greu cu Corona, dar fără izbândă

Echipa masculină de volei SCMU Craiova a pierdut cu scorul de 3-0 (25-21, 25-21, 25-20) meciul disputat pe terenul campioanei Corona Brașov, sâmbătă seară. Partida a fost una disputată, cu puncte destul de lungi, dar în care câștig de cauză a avut gruparea mai experimentată. Partida a contat pentru etapa a 6-a a Diviziei A1.

Per total, Craiova s-a mișcat destul de bine pe terenul Coronei lui Laurențiu Lică. De fiecare dată, în fiecare set, alb-albaștrii au ajuns la cel puțin 20 de puncte, dar nu au reușit în niciun moment să-i surprindă decisiv pe brașoveni. În primul act, trupa lui Pascu a condus încă de la primele puncte și până la scorul de 19-18. Din acel moment, gazdele s-au „dezlănțuit“ și au închis setul cu 25-21. Alb-albaștrii au avut avans de două-trei puncte și în al doilea parțial, dar și de data aceasta Corona a revenit (25-21). În actul al treilea, Craiova nu s-a aflat în urmărirea adversarului, pe care nu l-a prins din urmă. La final, Corona a închis meciul cu 25-20.

SCMU Craiova: Ćuk 1, Chavers 6, Catrina 2, Dukic 16, Cuciureanu 5, Dulchev 16 – Banach (L). Au mai intrat: Mihalecu, Stankov 2, Silvășan.

SCMU Craiova va juca în runda următoare pe teren propriu cu SCM Zalău.

Citește și: Baschet / A doua victorie consecutivă! SCMU Craiova a făcut un meci bun cu Galați

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS