13.4 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRevenire spectaculoasă în Serie A!

Revenire spectaculoasă în Serie A!

Atacantul Mario Balotelli, recrutat la finele lunii octombrie de clubul Genoa, şi-a făcut revenirea în Serie A, la patru ani de la ultima sa apariţie în campionatul italian. S-a întâmplat luni seară, cu ocazia meciului câştigat la limită, scor 1-0, în deplasare, în faţa formaţiei Parma. Golul care a făcut diferența a fost reușit de Andrea Pinamonti (’79).

Ajuns la 34 de ani, „Super Mario“ a început meciul pe banca de rezerve. A intrat în joc în minutul 86 și a primit un cartonaş galben pentru un fault comis la marginea careului.

Mario Balotelli a mai jucat în cariera sa la AC Milan, Inter, Manchester City, Liverpool, Nice, Brescia, Marseille, Monza, FC Sion și Adana Demirspor. Fără club din luna iulie, Balotelli a fost recrutat pe 27 octombrie de Genoa, pentru a acoperi accidentările atacanţilor Vitinha şi Junior Messias.

Parma: Suzuki – Coulibaly, Del Prato, Balogh, Valeri – Keita (’46, Almqvist), Bernabe Garcia (’17, Haj Mohamed; ’46, Estevez) – Man, Sohm, Mihăilă (’83, Benedyczak) – Bonny (’64, Charpentier).

Genoa: Leali – Vogliacco, Vasquez, Matturro – Zanoli (’74, Sabelli), Thorsby, Badelj, Frendrup, Martin (’74, Ahanor) – Ekhator (’86, Balotelli), Pinamonti.

Serie A, etapa 11:

Sâmbătă, 2 octombrie: Bologna – Lecce 1-0, Udinese – Juventus 0-2, Monza – AC Milan 0-1.
Duminică, 3 octombrie: Napoli – Atalanta 0-3, Torino – Fiorentina 0-1, Verona – AS Roma 3-2, Inter – Venezia 1-0.
Luni, 4 noiembrie: Parma – Genoa 0-1, Empoli – Como 1-0, Lazio – Cagliari 2-1.

Clasament: 1. Napoli 25 puncte, 2. Inter 24, 3. Atalanta 22, 4. Fiorentina 22, 5. Lazio 22, 6. Juventus 21, 7. AC Milan 17, 8. Udinese 16, 9. Bologna 15, 10. Torino 14, 11. Empoli 14, 12. AS Roma 13, 13. Verona 12, 14. Parma 9, 15. Como 9, 16. Cagliari 9, 17. Genoa 9, 18. Monza 8, 19. Venezia 8, 20. Lecce 8.

Citeşte şi: Alex Cicâldău: “Am arătat o atitudine foarte bună”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS