2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPreședinta CE și șeful NATO l-au felicitat pe Donald Trump pentru obținerea unui nou mandat de președinte al SUA

Președinta CE și șeful NATO l-au felicitat pe Donald Trump pentru obținerea unui nou mandat de președinte al SUA

Ursula von der Leyen speră ca parteneriatul transatlantic să continue. Ea l-a felicitat pe Donald Trump pentru obținerea unui nou mandat de președinte al SUA.

„Îl felicit călduros pe Donald J. Trump pentru alegerea sa ca cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Aștept cu nerăbdare să lucrez din nou cu președintele Trump pentru a promova o agendă transatlantică puternică.

Uniunea Europeană și Statele Unite sunt mai mult decât simpli aliați. Suntem legați de un adevărat parteneriat între popoarele noastre, care unește 800 de milioane de cetățeni. Această legătură este profundă, având rădăcini în istoria noastră comună, în angajamentul nostru față de libertate și democrație și în obiectivele comune de securitate și oportunități pentru toți.

Haideți să lucrăm împreună la un parteneriat transatlantic care să continue să aducă beneficii cetățenilor noștri. Milioane de locuri de muncă și miliarde de euro în comerț și investiții de o parte și de alta a Atlanticului depind de dinamismul și stabilitatea relației noastre economice”, a declarat Ursula von der Leyen, conform G4Media.ro.

Și noul șef al NATO l-a felicitat pe Trump

Și noul șef al NATO l-a felicitat pe Trump pentru victoria în alegerile prezidențiale.

„Tocmai l-am felicitat pe Donald Trump pentru alegerea sa ca președinte al Statelor Unite. Conducerea sa va fi din nou esențială pentru a menține Alianța noastră puternică. Aștept cu nerăbdare să lucrez din nou cu el pentru a promova pacea prin forță prin NATO”, a declarat Mark Rutte.

Citeşte şi: Iohannis, Ciolacu și Ciucă l-au felicitat pe Donald Trump pentru victoria în alegeri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS