1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tânăr şi un adolescent au intrat în casa unei bătrâne și i-au furat 30.000 euro şi 30.000 dolari

Un tânăr şi un adolescent au intrat în casa unei bătrâne și i-au furat 30.000 euro şi 30.000 dolari

Un tânăr, de 26 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, iar un adolescent de 17 ani a fost plasat în arest la domiciliu după ce au intrat noaptea într-un imobil din Sibiu, au lovit-o pe proprietara de 85 de ani şi au furat o casetă cu valută. Ulterior, cei doi au incendiat maşina cu care s-au deplasat, au luat alt vehicul şi au ajuns în altă localitate. Acolo au intrat peste o altă femeie, au ameninţat-o cu moartea şi au sustras mai multe carduri bancare.

”La data de 6 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 26 de ani, respectiv arest la domiciliu pentru 30 de zile faţă de tânărul de 17 ani. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru identificarea şi documentarea întregii activităţi infracţionale a celor două persoane”, a transmis, joi, IPJ Sibiu.

În urmă cu o zi, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Bărbatul de 26 de ani, în 5 noiembrie, pe timpul nopţii, ar fi pătruns într-un imobil, ar fi lovit o femeie în vârstă de 85 de ani, proprietara imobilului, ar fi sustras o casetă de valori în care se afla o sumă de bani, după care ar fi fugit într-o direcţie necunoscută.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Cei doi au furat 30.000 de euro şi 30.000 de dolari

La momentul producerii incidentului, în locuinţă se mai afla o femeie în vârstă de 60 de ani, care nu a suferit vătămări corporale.

În cutia de valori se aflau 30.000 de euro şi 30.000 de dolari.

”Prin folosirea câinilor de urmă, vizionarea imaginilor surprinse de diverse camere de luat vederi şi analizelor criminalistice s-a reuşit stabilirea unui traseu al persoanei bănuite, premergător şi ulterior comiterii faptei, indiciile obţinute evidenţiind faptul că persoana în cauză ar fi beneficiat de sprijinul unui complice, care ar fi supravegheat zona pe timpul comiterii faptei. De asemenea, poliţiştii au constatat că, după comiterea faptei, cele două persoane s-ar fi deplasat cu un autoturism în localitatea Cristian, autoturism pe care l-ar fi incendiat cu intenţia de a elimina probe ce i-ar fi putut incrimina. Din localitatea Cristian, folosindu-se de alt mijloc de transport, s-ar fi deplasat în localitatea Şura Mare şi, ulterior, în judeţul Mureş”, au transmis poliţiştii.

Cei doi au mai jefuit o femeie în aceeaşi noapte

Pe parcursul investigaţiilor s-a reuşit identificarea presupuşilor autori în scurt timp.

Cu ajutorul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Ungheni şi din cadrul Postului de Poliţie Laslău Mare, cei doi au fost depistaţi şi prinşi pe raza oraşului Ungheni, fiind ulterior conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu.

Totodată, poliţiştii sibieni au reuşit recuperarea a 28.000 de euro şi 29.100 de dolari din prejudiciul cauzat, sume ascunse în diverse locaţii.

Ulterior, la sediul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a prezentat o femeie care, prin plângere scrisă, a reclamat faptul că, în aceeaşi noapte, în jurul orei 03.45, aceleaşi persoane ar fi pătruns în locuinţa sa din municipiul Mediaş, ar fi ameninţat-o cu moartea şi ar fi sustras mai multe carduri bancare expirate, fără valoare financiară.

Citește şi: Mamă și fiu, găsiți fără viață într-un apartament din Florești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS