-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Doi răniți într-un accident, la Mihăești

Vâlcea: Doi răniți într-un accident, la Mihăești

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit vineri după-amiază la un accident rutier care a avut loc pe Drumul Național 64, la km 102 + 900 m, în localitatea Mihăești.

Polițiștii au stabilit că un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Pesceana.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 60 de ani, precum și o pasageră de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citește și: Șapte căței, abandonați la ieșire din Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS