Polițiștii rutieri ai Secției nr. 4 Poliție Rurală Prundeni au fost solicitați astăzi, prin apel 112, pentru a interveni la un accident rutier produs pe Drumul Național 64, la intersecția cu Drumul Județean 677F, în localitatea Ionești.
Din primele verificări efectuate, a reieșit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de o tânără de 18 ani din județul Vâlcea și alt autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani din județul Dolj, potrivit IPJ Vâlcea.
Tânără a fost transportată la spital
În urma evenimentului rutier, tânără a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest au fost negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citeşte şi: Camion care transporta o sută de butelii încărcate cu GPL, implicat într-un accident