La nivelul întregii ţări, vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, în această săptămână, după care va intra într-un proces de încălzire uşoară, se arată în prognoza de specialitate publicată, luni, de ANM.
În Oltenia
În Oltenia, în perioada 11 – 16 noiembrie, maximele se vor încadra, în medie, între 5 şi 8 grade. Începând cu 18 noiembrie valorile termice diurne vor avea o tendinţă de creştere treptată, până în jurul a 12 grade.
Temperaturile minime vor avea o medie de două până la trei grade, în primele nopţi, după care va scădea la -2 grade în zilele de 16, 17 şi 18 noiembrie. În intervalul 19 – 24 noiembrie, media temperaturilor nocturne va fi de 3 grade. Precipitaţii se vor semnala pe arii relativ extinse în 11 şi 12 noiembrie, când şi cantităţile de apă vor fi însemnate. Posibile precipitaţii sunt prognozate pentru data de 15 noiembrie şi cu o probabilitate în creştere după 20 noiembrie.
În Banat
În Banat, în perioada 11 – 16 noiembrie, valorile termice se vor situa uşor sub normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie regională a maximelor de 8 grade şi minime ce vor oscila între -1 grad şi două grade. Încălzirea estimată în perioada 17 – 20 noiembrie va însemna pentru regimul diurn al temperaturilor o medie ce va atinge 12 – 13 grade, iar pentru minime, o medie de 4 – 5 grade.
După 20 noiembrie se va răci uşor, până spre o medie zilnică a temperaturilor maxime de 10 grade şi minime ce vor scădea la un grad – două grade. Ploi locale se vor semnala în zilele de 11, 12 şi 14 noiembrie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în perioada 19 – 24 noiembrie.
În Crişana
În Crişana, în această săptămână, valorile termice vor fi uşor sub normalul perioadei. Astfel, media regională a maximelor se va încadra între 5 şi 8 grade, în timp ce minima va fi în jurul a zero grade. Vremea se va încălzi în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 11 – 12 grade, respectiv la minime de 4 grade.
După 21 noiembrie se va răci uşor, până spre o medie zilnică a temperaturilor maxime de 8 – 9 grade şi minime de până la cel mult două grade, valori ce vor caracteriza un regim termic normal pentru această perioadă. În prima săptămână de prognoză, doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, însă în perioada 19 – 24 noiembrie, probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse va creşte.
În Transilvania
În Transilvania, până în 16 noiembrie, tendinţa temperaturilor maxime va fi de scădere uşoară, de la o medie regională de 7 – 8 grade, în prima zi, până spre 5 – 6 grade. Vremea se va încălzi în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 10 grade, însă după acest interval scăderea de temperatură va fi treptată până spre valori în jurul normelor, respectiv o medie a maximelor de 7 – 8 grade.
Media temperaturilor minime, în mare parte din interval, va fi în jurul a zero grade, însă valori mai scăzute se pot înregistra în 17 noiembrie, când este estimată o medie între de -4 şi -3 grade. Vor fi precipitaţii locale, în perioada 11 – 13 noiembrie, precum şi în jurul datei de 15 noiembrie, iar cu o probabilitate în creştere şi după 20 noiembrie.
În Maramureş
În Maramureş, în primele zile din interval, tendinţa temperaturilor maxime va fi de scădere uşoară, de la o medie regională de 9 – 10 grade, luni, până spre 4 grade, în ziua de 13 noiembrie. Ulterior, vremea se va încălzi uşor, îndeosebi în perioada 17 – 20 noiembrie, când se va ajunge la o medie a maximelor de 10 grade. După acest interval, scăderea de temperatură va fi treptată până spre valori în jurul normelor, respectiv o medie a maximelor de 7 – 8 grade.
Media valorilor minime va fi cuprinsă între -3 şi zero grade, în prima săptămână, şi între zero şi 3 grade, în cea de-a doua. În prima săptămână de prognoză, doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, însă în perioada 20 – 24 noiembrie, probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse va creşte.
În Moldova
În Moldova, media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 5 – 7 grade, în perioada 11 – 16 noiembrie, şi de 8 – 9 grade în restul intervalului. Temperaturile minime vor avea o medie de cel mult două grade, în primele patru nopţi, va scădea la -2 grade, în zilele de 16, 17 şi 18 noiembrie, iar din 19 şi până pe 24 noiembrie, cu mici variaţii, este estimată o medie a acestora între un grad şi trei grade.
În noaptea de marţi spre miercuri (12/13 noiembrie) şi miercuri, 13 noiembrie, temporar vor fi precipitaţii. Probabilitatea pentru precipitaţii urmează a fi mai ridicată şi după 20 noiembrie.
În Dobrogea
În Dobrogea, vremea va fi rece în perioada 11 – 17 noiembrie, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce nu va depăşi 8 – 9 grade, iar temperaturile minime vor scădea treptat de la 4 – 6 grade, în primele nopţi, până spre două grade. O încălzire a vremii este posibilă după data de 18 noiembrie, când se pot atinge maxime de peste 12 – 13 grade şi minime în jurul a 6 grade.
Temporar, vor fi precipitaţii în perioada 11 – 16 noiembrie, iar cantităţile de apă pot fi însemnate. Sunt posibile precipitaţii, cu o probabilitate în creştere şi după 20 noiembrie.
În Muntenia
În Muntenia, vremea va fi rece în prima săptămână, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime de numai 5 – 8 grade. Începând din 18 noiembrie, valorile termice diurne vor fi în creştere, spre o medie în jurul a 12 grade. De asemenea, minimele vor avea o medie de până la 3 grade, în primele nopţi, apoi vor scădea la -2 grade în 16, 17 şi 18 noiembrie.
Începând din 19 noiembrie şi până pe 24 noiembrie, cu mici variaţii, este estimată o medie a valorilor minime între un grad şi patru grade. Temporar, vor fi precipitaţii în prima săptămână, iar izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. Totodată, sunt posibile precipitaţii, cu o probabilitate în creştere şi după 20 noiembrie.
La munte
La munte, până sâmbătă, 16 noiembrie, valorile termice se vor situa sub normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană în jurul a zero grade şi minime în general cuprinse între -6 şi -4 grade. După acest interval, temperatura va fi în creştere, în special în zilele de 17, 18 şi 19 noiembrie, când media temperaturilor maxime va ajunge la 5 – 6 grade, iar a celor minime între zero grade şi un grad.
Temporar, vor fi precipitaţii în perioada 11 – 15 noiembrie şi după 19 noiembrie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi nesemnificative şi pe arii restrânse.
Citeşte şi: Reportul la Loto 6/49 la categoria I se apropie de zece milioane de euro