Un bărbat a murit, miercuri seară, detonând explozibilul pe care îl avea asupra lui, după ce încercase să intre în clădirea Curţii Supreme braziliene şi nu reuşise.
Poliţiştii au găsit explozibili și un cronometru prinse pe corpul bărbatului.
The Three Powers Plaza din Brasilia, care găzduiește toate cele trei ramuri ale guvernului brazilian, a fost blocată miercuri seară, după ce au avut loc două explozii. Prima explozie a avut loc într-o mașină, la ora locală 19.30. Suspectul a încercat apoi să intre în clădirea Curții Supreme, dar nu a reușit, iar o a doua explozie a avut loc în afara ușii.
Poliția investighează incidentul ca un atac sinucigaș, deoarece nu există alți suspecți sau persoane potențial implicate.
O mașină găsită la fața locului îi aparţine persoanei pe care autoritățile o consideră a fi atacatorul. Poliția a mai găsit, în zonă, un rucsac şi mai mulţi explozibili.
Judecătorii Curții Supreme și Congresul au fost evacuați în urma exploziilor.
Agencia Brasil și CNN Brasil au raportat că suspectul era din sudul Braziliei și a candidat anterior pentru o funcție locală în cadrul partidului de dreapta al fostului președinte Jair Bolsonaro. Autoritățile nu au făcut publice identitatea acestuia.
Incidentul are loc cu cinci zile înainte ca Brazilia să găzduiască lideri mondiali la întrunirea Grupului celor 20 (G20) din Rio de Janeiro.
Citeşte şi: Vâlcea: Taximetrist „pirat“, amendat şi lăsat fără permis pentru şase luni