Potrivit estimărilor date de meteorologi, vremea urmează să se răcească, în intervalul 18 noiembrie – 16 decembrie, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice.
Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în jumătatea vestică a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.
Săptămâna 02.12.2024 – 09.12.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.
Săptămâna 09.12.2024 – 16.12.2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile sudice.
Citește şi: Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv