Vestigiile unui templu necunoscut până în prezent au fost aduse la lumină în cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie, aceasta fiind una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din sit, în ultimii o sută de ani, a informat vineri Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, care administrează acest perimetru arheologic.
Descoperirea a fost făcută în cadrul campaniei de săpături arheologice din acest an, finanţată de CJ Hunedoara şi Ministerul Culturii, deschizând o nouă perspectivă asupra construcţiilor cu destinaţie religioasă de la Costeşti-Cetăţuie, scrie Agerpres.
Astfel, în ultima parte a campaniei de săpături, au fost descoperite „in situ” două baze de calcar ale unui templu necunoscut cercetătorilor. Vestigiile noului edificiu au fost identificate pe una dintre terasele din partea sud-vestică a dealului, în locul numit Mălăişte, străbătut de drumul antic.
„Primele ‘şiruri de pietre aşezate cu o strictă rânduială pe arii cu îngrijire amenajate’ au fost aflate în cetatea dacică de aici în cursul săpăturilor coordonate, începând cu anul 1924, de profesorul clujean D. M. Teodorescu. După un veac, descoperirea unui nou aliniament, al cincilea, impulsionează reluarea subiectului referitor la construcţiile cu destinaţie religioasă de la Costeşti-Cetăţuie, dar şi din restul zonei capitalei Regatului Dac”, precizează CJ Hunedoara.
Cercetările arheologice de la Costeşti-Cetăţuie vor fi extinse
Descoperirea, anunţată în preajma Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România, sărbătorită în 16 noiembrie, va contribui, cu siguranţă la o mai bună înţelegere a civilizaţiei dacice şi a interacţiunilor sale cu celelalte civilizaţii europene contemporane, arată sursa citată.
Potrivit specialiştilor, în următorii ani, cercetările arheologice vor fi extinse pentru a documenta planimetria templului, cronologia sa, tehnica de construcţie şi pentru a obţine informaţii cu privire la activităţile desfăşurate în perimetrul său.
Cercetările arheologice din campania 2024 s-au desfăşurat sub egida Universităţii Babeş-Bolyai (Facultatea de Istorie şi Filosofie) şi au fost finanţate de Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara, în cadrul unui parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi Muzeul Judeţean Mureş.
Citește şi: Stephen King nu va mai scrie pe X, care este „prea toxic”