7 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSindicatele din CEO cer repornirea tuturor grupurilor pe cărbune

Sindicatele din CEO cer repornirea tuturor grupurilor pe cărbune

Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia cer repornirea tuturor grupurilor pe bază de cărbune. Având în vedere deficitul de energie din România, se cere decalarea termenelor de închidere a grupurilor din Complexului Energetic Oltenia.

„Constatăm cu îngrijorare că în ultimele săptămâni România a importat peste 30% din necesarul de energie electrică al țării, atingâng un vârf de import de 2915 MW la data de 14.11.2024, ora 19.55. La acel moment Sistemul Energetic Național înregistra un consum de 8115 MW și o producție internă de doar 5200 MW, în condițiile în care Complexul Energetic Oltenia poate avea o disponibilitate de producție de peste 1900 MW.

Având în vedere că sezonul rece este abia la început, cu temperaturi încă pozitive, se impune mai mult ca oricând urgentarea decalării termenelor de decarbonare a României, situația menționată reprezentând un argument esențial și evident ce nu are nevoie de studii de adecvanță sau alte tergiversări invocate de politicieni.

În acest context, solicităm Guvernului României demararea urgentă a demersurilor necesare pentru asigurarea securității energetice a țării, respectiv prelungirea perioadei de funcționare a grupurilor energetice pe bază de cărbune până la punerea în funcțiune a altor capacități de producere a energiei electrice în bandă.

Îngrijorarea salariaților Complexului Energetic Oltenia, a familiilor acestora și a locuitorilor județului Gorj este amplificată de lipsa de măsuri ce a condus la importuri masive de energie electrică și închiderea capacităților de producție internă pe bază de cărbune.”, potrivit unui comunicat.

Citește şi: Încă doi români, identificați printre persoanele decedate în urma inundațiilor din Spania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS