În nord-vestul judeţului Argeş, un bărbat a fost atacat şi rănit de un urs, duminică. În zonă a fost transmis un mesaj RO-ALERT.
„Am fost solicitaţi să intervenim în comuna Corbeni, zona Tulburea, în cazul unei persoane rănită de urs. Din primele informaţii, este vorba despre o victimă de sex masculin, care a fost rănită în zona unui membru inferior”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
La faţa locului se deplasează un echipaj SMURD de la Detaşamentul Curtea de Argeş, pentru monitorizarea situaţiei şi acordarea îngrijirilor medicale. De asemenea, pentru avertizarea populaţiei din zonă a fost transmis un mesaj RO-ALERT, potrivit Agerpres.
„Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi. Fără să vă expuneţi pericolului, protejaţi animalele din gospodărie”, transmit reprezentanţii ISU Argeş.
Citeşte şi: O chitară a muzicianului Noel Gallagher de la Oasis s-a vândut cu peste 271.000 de euro