-1.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTu știi ce fac consilierii locali în comisii?

Tu știi ce fac consilierii locali în comisii?

Primarul Lia Olguța Vasilescu a convocat consiliul local în ședință extraordinară pentru a alege comisiile de specialitate. Ședința va ave aloc marți, 19 noiembrie.

Comisiile de specialitate ale Consiliului Local Craiova se ocupă de analizarea proiectelor de hotărâri înainte de ajunge la vot în ședințele ordinare sau extraordinare. Aceste proiecte primesc avize favorabile sau nefavorabile pentru a veni ca o îndrumare pentru consilierii care trebuie să supună la vot propunerile. În cadrul CL Craiova, vor funcționa cinci astfel de comisii. Componenţa unei comisii este formată din 7 consilieri locali.

Comisia care aprobă bugetul

Comisia buget-finanțe, studii, prognoze și administrarea domeniului. Atribuții: a) avizează, la propunerea primarului, bugetul unităţii administrativ-teritoriale, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar ; b)exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii; c) avizează, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii; d) avizează impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii; e) avizează, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora; f) avizează, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico- economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii; 10 g) avizează strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; h) avizează propunerile privind asigurarea un mediu favorabil înfiinţării şi/sau dezvoltării afacerilor, inclusiv prin valorificarea patrimoniului existent, precum şi prin realizarea de noi investiţii care să contribuie la îndeplinirea programelor de dezvoltare economică regională şi locală; i) avizează realizarea lucrărilor şi măsurile necesare pentru implementarea şi conformarea cu prevederile angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor; j) avizează darea în administrare, concesionarea, închirierea sau darea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică a municipiului, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii; k) avizează vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosinţă gratuită sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului, în condiţiile legii; l) avizează asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: educaţia; serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea; cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situaţiile de urgenţă; protecţia şi refacerea mediului; conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; dezvoltarea urbană; locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; m)avizează sprijinul acordat activităţii cultelor religioase, în condiţiile legii; n) avizează iniţiativele de cooperare sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; o) avizează iniţiativele privind înfrăţirea municipiului cu unităţi administrativteritoriale din alte ţări; p) avizează iniţiativele privind cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune; q) îndeplineşte orice alte atribuţii, în domeniul său de activitate, precum şi orice alte atribuţii stabilite prin lege.

Comisia de urbanism

Cea de-a doua comisie este comisia de urbanism, protecția mediului și conservarea monumentelor. Ce face această comisie? Atribuțiile ei sunt următoarele: a) avizează, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico- economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii; b) avizează strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; c) avizează realizarea lucrărilor şi măsurile necesare pentru implementarea şi conformarea cu prevederile angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor; d) avizează, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism a municipiului; e) avizează iniţiativele privind atribuirea sau schimbarea, în condiţiile legii, a denumirilor de străzi, de pieţe şi de orice alte obiective de interes public local; f) avizează cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: situaţiile de urgenţă; protecţia şi refacerea mediului; conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; dezvoltarea urbană; g)îndeplineşte orice alte atribuţii, în domeniul său de activitate, precum şi orice alte atribuţii stabilite prin lege.

Comisia pentru servicii publice

Cea de-a treia comisie este Comisia pentru servicii publice, liberă inițiativă și relații internaționale. Între atribuțiile acesteia putem enumera: a) avizează, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora; b)avizează, exercitarea, în numele unităţii administrativ-teritoriale, a drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii; c) avizează, în condiţiile legii, iniţiativele privind cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; d)avizează, în condiţiile legii, iniţiativele privind înfrăţirea municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări; 12 e)avizează, în condiţiile legii,iniţiativele privind cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune. f)avizează realizarea lucrărilor şi a măsurilor necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. g)avizează iniţiativele privind darea în administrare, concesionarea, închirierea sau darea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică a municipiului, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii; h)avizează iniţiativele privind vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosinţă gratuită sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului, în condiţiile legii; i)avizează asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale, serviciile comunitare de utilităţi publice de interes local; j)îndeplineşte orice alte atribuţii, în domeniul său de activitate.

Comisia pentru învățământ

Comisia pentru învățământ, cultură, sănătate, culte, tineret și sport este cea de-a patra comisie. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local atribuțiile acesteia sunt:

a) avizează asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind activităţile de administraţie social-comunitară; b) avizează, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale instituţiilor publice de interes local din domeniul sănătăţii şi culturii; c) avizează iniţiativele din domeniul educaţiei; d) avizează iniţiativele din domeniul serviciilor sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; e) avizează iniţiativele din domeniul sănătăţii; f) avizează iniţiativele având ca obiect activităţile culturale; g) avizează iniţiativele din domeniul tineretului, sportului; h) avizează criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa; i)avizează iniţiativele privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Craiova, persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite ; j) îndeplineşte orice alte atribuţii, în domeniul său de activitate.

Comisia juridică

Și ultima comisie din lista celor cinci este Comisia juridică, administraţie publicã, ordine publică şi drepturi cetãţeneşti. Este una dintre comisiile cu cele mai multe atribuții.

Acestea sunt următoarele:a) avizează statutul municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local; b) avizează procedura privind alegerea viceprimarilor, din rândul consilierilor locali, la propunerea primarului sau a consilierilor locali, în condiţiile art. 152 alin. (2) din Codul administrativ; c) avizează propunerea primarului privind înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora; d)avizează exercitarea, în numele unităţii administrativ-teritoriale, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii; e) avizează propunerea primarului privind bugetul unităţii administrativ-teritoriale, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; f)avizează propunerea primarului privind contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii; g)avizează impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii; h)avizează, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico- economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii; i) avizează strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; j)avizează asigurarea unui mediu favorabil înfiinţării şi/sau dezvoltării afacerilor, inclusiv prin valorificarea patrimoniului existent, precum şi prin realizarea de noi investiţii care să contribuie la îndeplinirea programelor de dezvoltare economică regională şi locală; k) avizează asigurarea realizării lucrărilor şi măsurilor necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. 14 l) avizează darea în administrare, concesionarea, închirierea sau darea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii; m)avizează vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosinţă gratuită sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului, după caz, în condiţiile legii; n) avizează documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism a municipiului ; o) avizează atribuirea sau schimbarea, în condiţiile legii, a denumirilor de străzi, de pieţe şi de orice alte obiective de interes public local. p) avizează asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: educaţia; serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea; cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situaţiile de urgenţă; protecţia şi refacerea mediului; conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; dezvoltarea urbană; podurile şi drumurile publice; serviciile comunitare de utilităţi publice de interes local; activităţile de administraţie social-comunitară; locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; punerea în valoare, în interesul colectivităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale; alte servicii publice de interes local stabilite prin lege. q) avizează acordarea, în condiţiile legii, a sprijinului activităţii cultelor religioase; r) avizează construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa. s) avizează, în condiţiile legii, iniţiativele privind cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; ş)avizează, în condiţiile legii, iniţiativele privind înfrăţirea municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări; t)avizează, în condiţiile legii,iniţiativele privind cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune; ţ) avizează iniţiativele privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Craiova, persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite ; u) îndeplineşte orice alte atribuţii, în domeniul său de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS