Ofiţerii DGA au efectuat, luni dimineaţă, şapte percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi omisiunea sesizării. Două descinderi au avut loc la sediul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus şi trei la domiciliile unor agenţi. Aceştia sunt acuzaţi că nu ar fi făcut cercetarea faţă de două persoane implicate într-un scandal petrecut în luna octombrie.
”Luni, 18 noiembrie 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, împreună cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, efectuează şapte percheziţii domiciliare. Dintre acestea, două percheziţii au loc la sediul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, trei la domiciliile unor ofiţeri de poliţie care îşi desfăşoară activitatea profesională la această unitate de poliţie şi două la locuinţele unor persoane fără calitate specială”, a transmis, luni, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal privind suspiciuni de comitere a infracţiunilor de fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi omisiunea sesizării.
Citeşte şi: Un tânăr şi-a înjunghiat concubina, apoi a dat foc casei în care se aflau un bebeluş şi un copil de 11 ani