10.1 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRăzvan Marin: “Cred că merităm să ajungem la Mondial”

Răzvan Marin: “Cred că merităm să ajungem la Mondial”

Căpitan al României în absenţa lui Nicolae Stanciu, Răzvan Marin a afirmat la finalul partidei cu Cipru, câştigat cu 4-1, în Liga Naţiunilor, că după felul în care joacă tricolorii ar merita să se califice la Cupa Mondială.

“Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe teren. Ultimele trei grupe le-am câştigat pe toate. Acum a fost foarte important să câştigăm grupa, pentru a fi în urna a doua pentru preliminarii. Ne dorim din toată inima să ducem România la Mondial. Nu am mai fost pe acolo de foarte mult timp şi cred că merităm pentru felul în care arătam în acest moment. Nu ştiu dacă până acum a lipsit încrederea, poate grupul. Acum toţi am ajuns la maturitatea necesară de a înţelege jocul mai bine. Poate suntem în cea mai bună formă a carierei noastre şi asta se vedea în evoluţiile noastre”, a declarat Marin, citat de Agerpres.

“La naţională am avut un sezon extraordinar”

Marcator a două goluri în partida cu Cipru şi a şase în total, Răzvan Marin spune că nu se pune problema să se reprofileze pe postul de atacant.

“Nu sunt obişnuit cu astfel de momente, dar sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci. Era important pentru noi să terminăm Liga Naţiunilor aşa cum am început-o acasă. Am avut un joc solid. Acum trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma. Rolul meu nu este acela de a da goluri, ci de a-mi ajuta colegii să marcheze. Mă bucur că am reuşit să dau şase goluri în şase meciuri. Pentru mine este ceva extraordinar.

La naţională am avut un sezon extraordinar din acest punct de vedere şi mă bucur că am reuşit să realizez ceea ce am realizat alături de colegi în acest an. Dacă aş juca acolo în faţă nu m-aş descurca, avem atacanţi foarte buni care dau goluri de fiecare dată când joacă, nu se pune problema, eu îmi văd de treaba mea la mijlocul terenului, acolo îmi doresc să rămân.

Am avut o primă repriză foarte foarte bună în care am controlat jocul de la un cap la celălalt, în a doua repriză am intrat un pic mai relaxaţi n-am mai fost la fel de concentraţi şi cred că ei au avut acele 10-15 minute în care au dat şi gol, dar până la urmă am pus stăpânire pe joc şi au venit alte două goluri”, a comentat mijlocaşul lui Cagliari.

Exclude un verdict negativ în privinţa meciului cu Kosovo

Referitor la soarta meciului cu Kosovo, abandonat în urma părăsirii terenului de către oaspeţi, Răzvan Marin şi-a exprimat încrederea că UEFA va da câştig de cauză României:

“Eu nu am de ce să am emoţii la meciul cu Kosovo, pentru că nu a fost vorba de rasism. E rasism mai mare că ne fac ei pe noi ţigani decât că s-a strigat o dată Serbia. Nu cred că se pune problema să pierdem, dar nu se ştie niciodată. Vom vedea ce se va întâmpla, ce va decide UEFA, dar eu unul nu am nicio emoţie”.

Citeşte şi: Mircea Lucescu, nemulţumit după victoria naţionalei cu Cipru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS