Divizionara secundă FCU Craiova s-a impus cu 4-0 în partida amicală susținută astăzi, în incinta propriei baze de pregătire, în fața echipei de Liga 3, ACSO Filiași. Golurile au fost marcate de S. Meijer (’44, ’54, ’80, ’88).
FCU: Firulescu – Gazoini, Kvakic, Oltean, Biosan – Sidibe, Albu, Ghindovean, Ilie – Ndione, Meijer. Antrenor: Valentin David.
ACSO Filiași: Pena – Mitulețu, Hrelea, Dina, Ciucă – Trancă, Rogoveanu – Vîlcică, Armășelu, Dogaru – Sîrbu. Au mai intrat: Ștefan Popa – Stăncălie, Sorin Popa, Măgârea, Calu, Guță, Cîrpici, Croitoru, Oprea, Zanfir, Nebancea, Sebastian. Antrenor: Victor Naicu.
„A fost un joc-școală foarte util, în care am ratat, din nou, foarte mult. Nu poți să ai 15 șuturi, dintre care 9 sau 10 pe poartă, și, totuși, să nu marchezi măcar o dată. Mă bucur că reușim să ajungem în fața porții adverse, dar acolo avem o problemă și trebuie să o rezolvăm rapid. Atitudinea a fost bună și mă bucur că am utilizat toți jucătorii pe care i-am avut la dispoziție“, a declarat antrenorul formației ACSO Filiași, Victor Naicu.
Pentru FCU Craiova urmează o nouă săptămână de pauză, pentru că adversara sa de sâmbătă, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, s-a retras din Liga 2.
La rândul său, ACSO Filiași va juca vineri, de la ora 14.00, pe teren propriu, cu Unirea Bascov, confruntarea contând pentru etapa 13 din Liga 3 – seria 8.
Citeşte şi: Mircea Lucescu, nemulţumit după victoria naţionalei cu Cipru