Corurile din școlile gorjene se întrec la Târgu Jiu.
Astfel, Festivalul-concurs al formaţilor şi grupurilor corale „Corala Gorjeană – Stelian Florescu”, ediția a XVIll-a, este organizat, pe 16 decembrie, de către Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Inspectoratul Școlar Judeţean Gorj, Liceul de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”, și are drept scop revitalizarea mişcării corale de amatori, atât la nivelul şcolilor generale, cât și al liceelor şi aşezămintelor de cultură.
Manifestarea este deschisă tuturor formaţilor corale de adulţi sau copii și grupuri vocale. Festivalul se va desfășura de la ora 18.00, în amfiteatrul Colegiului Național “Spiru Haret” din municipiul Târgu Jiu.
Grupurile aduc în scenă o parte din frumuseţea şi bogăţia obiceiurilor de iarnă, iar evenimentul este o bună modalitate de promovare a acestora. Festivalul de colinde este un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, tradițiilor și obiceiurile încă păstrate în această perioadă specială a anului.
Concursul se va desfășura pe două secţiuni:
I. Secțiunea MUZICĂ CORALĂ CLASICĂ
- Coruri mixte mari şi de cameră;
- Coruri pe voci egale;
- Grupuri corale mixte și grupuri pe voci egale;
II. Sectiunea MUZICĂ TRADIȚIONALĂ
- Grupuri vocale
Repertoriul va cuprinde două piese la alegere:
-piesă din repertoriul naţional;
-piesă din repertoriul internaţional;
-piesă din repertoriul sărbătorilor de iarnă;
-colinde
Pentru înscrierea în concurs, formațiile vor expedia Fișa de participare, pe adresa C.J.C.P.C.T. Gorj, strada Eroilor numărul 15, Târgu Jiu, județul Gorj, eventualele informaţii la tel/fax. 0253/213710 – persoană de contact profesorul de muzică Emilia Drăgătoiu Nanu telefon 0724.589.018.
Premiile vor fi oferite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Președintele juriului Festivalului Concurs Corala Gorjeană “Stelian Florescu” este Florin Berculescu, dirijorul orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, iar evenimentul este prezentat de moderatoarea radio-tv Manuela Negru Popescu.
Evenimentul aduce de fiecare dată, în prag de sărbători, bucuria în inimile participanţilor la concurs şi mai ales în cele ale spectatorilor prezenţi.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu, supărat că a fost întrebat iar despre vacanţa la Nisa