Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu acționează cu şase utilaje de deszăpezire pe DN 67C, între Novaci și Rânca. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, se intervine cu patru utilaje cu lamă, precum și cu două încărcătoare. Drumul Național este acoperit cu zăpadă tocată. Județul Gorj se află sub avertizare de vreme severă.
Totodată, astăzi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, împreună cu inspectori ai Registrului Auto Român Filiala Gorj, desfășoară activități specifice, pe DN 67 C, având în atenție autoturismele care se deplasează către zona turistică montană Rânca.
La km 16, filtrul format din polițiști și inspectori verifică dacă autovehiculele sunt echipate cu anvelope de iarnă, întrucât carosabilul este acoperit cu zăpadă.
Orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!
Citeşte şi: Gorj: Reţinut pentru complicitate la furtul a zece tone de ţiţei