2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă femei au cumpărat un autoturism de lux cu ordine de plată falsificate

Două femei au cumpărat un autoturism de lux cu ordine de plată falsificate

Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, cu ordine de plată falsificate. Una dintre femei este administrator de firmă, iar tranzacţia a avut loc la sediul societăţii comerciale, spun anchetatorii.

Ancheta în acest caz vizează o femeie administrator al unei firme cu sediul în Bucureşti şi o apropiată a acesteia. 

„La data de 27 septembrie 2024, o femeie, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu sprijinul altei femei, aflându-se la sediul unei firme din Sectorul 2, ar fi indus şi ar fi menţinut în eroare persoana vătămată, determinând-o să-i predea un autoturism de lux, în contextul înţelegerii între părţi în vederea înstrăinării acesteia, creând aparenţa de legalitate privind îndeplinirea obligativităţii de plată, prin mijloace frauduloase (ordine de plată falsificate). Astfel, bănuitele ar fi obţinut un beneficiu material în detrimentul producerii unui prejudiciu persoanei vătămate, în valoare de 108.000  de euro, reprezentând contravaloarea maşinii în cauză”, informează, vineri, Poliţia Capitalei.

Joi, 21 noiembrie, poliţiştii de la  Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au făcut o percheziţie domiciliară şi le-au dus pe cele două femei la audieri în baza unor mandate de aducere.

În vederea administrării materialului probator, amândouă au fost reţinute pentru 24 de ore, iar vineri vor fi prezentate în faţa magistraţilor cu propuneri legale.

Citește și: Un bărbat a vrut să plece dintr-un magazin cu un televizor de 400 lei plătind doar 4 lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS